Concedierile care vor avea loc la SC Minprest Serv SA a generat un scandal între doi lideri de sindicat. Primul, Constantin Vlădoiu, susține că vor fi dați afară 700 de angajați în această toamnă, iar al doilea, Cosmin Bivolaru, declarată de sunt în preaviz 20 de salariați.
Constantin Vlădoiu susține că sindicatul său, Renașterea Minprest, are 430 de membri, într-adevăr, fiind o organizație sindicală nouă, iar Cosmin Bivolaru conduce Sindicatul Liber Alfa, la nivelul Minprest și susține că, de fapt, Constantin Vlădoiu nu este lider de sindicat cu acte în regulă. Cert este că scandalul între cei doi a survenit după ce Constantin Vlădoiu a declarat că vor fi dați afară sute de oameni care vor rămâne pe drumuri cu familiile lor, pentru că actualul director interimar, Dumitru Oprea, nu a încheiat contracte de prestări servicii pentru acționarul majoritar al societății, CE Oltenia, iar reducerile de personal sunt cauzate de acest fapt.
Anunță proteste împotriva măsurilor de concediere
Președintele Sindicatului Renașterea Minprest, societate a CE Oltenia, Constantin Vlădoiu, a anunțat că vor fi concediați de la Minprest Serv Rovinari nu mai puțin de 700 de angajați.
Oamenii rămân fără locurile de muncă după ce în ședința CEO, de vineri, 12 septembrie, a fost semnată reorganizarea societății care presupune aceste disponibilizări.
Salariații Minprest – societate prestatoare de servicii pentru CEO, lucrau în carierele și termocentralele Complexului Energetic Oltenia cu salarii minime pe economie, deși aveau locuri de muncă similare cu cele ale minerilor companiei și suportau aceleași condiții din cariere. Liderul Constantin Vlădoiu îl acuză pe directorul Minprest că a semnat fără să clipească această reorganizare, în urma căreia vor avea de suferit peste o mie de familii din județ.
”Actualul director nu a fost în stare să încheie contractele de prestări servicii până la sfârșitul anului. Neavând în buget astfel de cheltuieli, 700 de oameni vor fi concediați. Ei pleacă acasă de luni, 15 septembrie. Ședința în care s-a decis așa numita reorganizare a avut loc ieri (vineri, 12 septembrie). Luni, sute de oameni vor protesta în fața Minprest”, a spus sâmbătă,liderul de sindicat, Constantin Vlădoiu, fost șef formație la Jilț Sud. Nici lui, conducerea Minprest nu i-a mai prelungit contractul de muncă cu 1 septembrie, la baza acestui fapt stând doar bunul plac al actualului director.
Constantin Vlădoiu susține că sindicatul său, renașterea Minprest, are 430 de membri.
Bivolaru: 20 de oameni în preaviz
De partea cealaltă, liderul Sindicatului Liber Alfa, Cosmin Bivolaru, dezminte cele spuse de liderul Constantin Vlădoiu, susținând că cifra disponibilizărilor nu este reală. ”Dl. Vlădoiu induce în eroare și panichează salariații Minprest privind restructurarea a 700 de locuri de muncă de la Minprest Serv .Biroul executiv al sindicatului Liber Alfa Minprest face următoarea precizare: În ședința consiliului de administrație al Minprest Serv SA, care a avut loc vineri, s-a semnat restructurarea unui număr de 20 de posturi, acestea sunt restructurate pentru că CE OLTENIA a tăiat contractele privind funcționarea centralelor de capacitate mică de la Peșteana-Roșia și Pinoasa 1, Pinoasa 2…ne referim la centralele de căldură și apă caldă. Acestor salariați urmează să li se emită preaviz, începând cu data de 15.09.2025. Domnul Vladoiu Constantin nu este președinte de sindicat, neavând sindicat legal constituit , acesta dezinformează salariații erijându-se în lider de sindicat.Contractele diminuate au fost semnate de fostul director general Remus Pop Manta, nu de actualul director interimar Oprea Dumitru. Îl întrebăm public pe dl Vlădoiu Constantin, de unde are informațiile astea false și dacă are vreun document în acest sens ,pentru că este foarte grav ce afirmă”, a declarat liderul Bivolaru.
Cert este că până în momentul de față nu există nicio comunicare oficială a conducerii Minprest Serv SA în care șefii societății să explice în ce constă reorganizarea impusă de șefii CE Oltenia în această toamnă.
M.C.H.







































