Campanie pentru depistarea cancerului pulmonar la Termo Rovinari

176

Campania „Oltenia respiră mai bine” va fi lansată oficial pe 18 septembrie, la sediul Complexului Energetic Oltenia din Rovinari, și are ca scop depistarea precoce a cancerului bronhopulmonar printr-un program de screening gratuit. Inițiativa este coordonată de Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, în parteneriat cu CEO și Centrul de Oncologie „Sf. Nectarie” Craiova, beneficiind de sprijinul Hubului de Inovație în Sănătate și al LAWG Romania.
Campania se adresează angajaților CEO – Rovinari care au peste 40 de ani, sunt fumători sau au un istoric familial de cancer bronhopulmonar. Participanții vor fi evaluați de echipa caravanei UMF Craiova printr-un chestionar de risc validat internațional, urmând să primească consiliere personalizată în funcție de rezultatele obținute.
Persoanele identificate cu risc mediu vor primi recomandări privind prevenția și monitorizarea, iar cei cu risc crescut vor beneficia de o tomografie computerizată cu doză redusă (LDCT), realizată gratuit la Centrul UMF Craiova. În cazul în care se descoperă leziuni suspecte, pacienții vor fi direcționați către investigații suplimentare, precum bronhoscopia, efectuate fără costuri la Spitalul „Sf. Nectarie” Craiova.
Pentru o mai bună organizare, campania pune la dispoziție un call center dedicat, care va gestiona programările și va oferi informații utile celor interesați. Prin această inițiativă, organizatorii își propun să crească șansele de diagnostic timpuriu și să faciliteze accesul la tratamente moderne pentru una dintre cele mai grave boli respiratorii.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.