Campanie de curățenie cu mii de voluntari!

146

Mii de persoane vor fi implicate la sfârșitul acestei săptămâni într-o amplă campanie de strângere a gunoaielor aruncate la întâmplare în diverse locuri din natură.

Un anunț oficial al organizatorilor campaniei „Let’s Do It, Romania!” arată că peste 10.000 de voluntari vor participa la acțiunea programată să aibă loc sâmbătă. „Împreună vom transmite un semnal de alarmă prin care vom arăta că locul deșeurilor nu este pe câmpuri, pe malul apelor sau în păduri. Locul deșeurilor este în spațiile special amenajate. Toți voluntarii vor primi saci și mănuși, iar deșeurile colectate vor fi ridicate gratuit de către operatorii de salubrizare. O parte dintre materialele necesare acestei acțiuni au fost puse la dispoziție de operatorul Iridex Group Salubrizare. Reprezentanții Consiliului Județean Gorj, domnul președinte Cosmin Popescu și doamna vicepreședintă Anca Bordușanu, împreună cu prefectul județului Gorj și cu domnul Șerban Predescu, vor participa la acțiune alături de ADIS Gorj, într-o zonă din municipiul Târgu Jiu. Această mobilizare arată că prin implicare și responsabilitate putem contribui la un județ mai curat și la un mediu mai sănătos pentru toți”, transmit organizatorii. În urmă cu circa o lună chiar ministrul mediului, Diana Buzoianu, venea la Târgu Jiu împreună cu ministrul economiei, Radu Miruță, pentru a vedea în teren mizeria existentă pe un câmp de la marginea orașului. De față cu cei doi demnitari localnicii din zonă declarau că ei nu știu cine aruncă tone de resturi pe terenurile de lângă casele lor, zona Pandurașul fiind una dintre cele mai poluate din acest punct de vedere. La momentul respectiv cei doi demnitari au promis modificarea legislației în așa fel încât autoritățile să poată urmări trasabilitatea produselor care sunt aduse din străinătate drept marfă second-hand și care, în realitate, sunt deșeuri aruncate apoi pe terenuri virane de la marginea orașului. La vizita respectivă în teren a fost prezent și primarul Marcel Romanescu, care declara că autoritatea locală cheltuiește în fiecare an peste un milion de lei pe astfel de acțiuni de igienizare a unor terenuri care constant sunt transformate de către oameni în gropi de gunoi improvizate. Acum este nevoie de o nouă acțiune cu mii de voluntari pentru a menține cât de cât curățenia, asta în condițiile în care aproape fiecare gospodărie are un tomberon în care poate depozita resturile menajere pentru a fi preluate de companiile specializate de salubritate.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.