Ca preot de mir la Biserica ce îi poartă hramul, aş porni de la viţa zbuciumată şi biografia complexă a Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, care s-a născut în Iviria, în Georgia de astăzi, în jurul anului 1650, din părinţii dreptcredincioşi, Ioan şi Maria, primind numele la botez Andrei, iar, fiind crescut în duhul tradiţiei ortodoxe, tânărul Andrei a primit de la Dumnezeu darul picturii şi sculpturii bisericeşti pe care le-a datorat harului divin! Dar, năvălind turcii pe meleagurile sale natale, a fost luat rob şi a îndurat robia turcească printre printre cei străini de neamul său şi de credinţa creştină.
A fost răscumpărat de Patriarhul Ierusalimului, Dositei Notara, care l-a și tuns în monahism şi desăvârşindu-şi harul artistic şi cunoaşterea limbilor greacă, turcă şi arabă, e trimis în Moldova, la Iași, ca Stareț al Mănăstirii «Cetățuia» şi pune bazele unei tipografii greceşti unde studiază opera cărturărească a Sfântului Mitropolit Dosoftei și se iniţiază vine în Ţara Românească, la chemarea marelui Voievod şi Sfânt Martir Constantin Brâncoveanu pentru tipărirea cărţilor bisericeşti.
A devenit Stareț la Mănăstirea «Snagov», lângă Bucureşti, iar la mijlocul anului 1691, fostul episcop al Huşilor, Mitrofan, i-a lăsat în slujire Tipografia Mitropoliei Ţării Româneşti. Înţelegând valoarea educaţiei prin carte a oamenilor, a creat la Snagov o renumită şcoală tipografică, căutând neîncetat desăvârşirea prin lucrarea tipografiei şi a meşteşugirii cuvintelor româneşti, tipărind cărţi valoroase dintre care pot aminti: «Antologhionul«», «Evangheliaru»l, «Floarea darurilor», «Carte sau lumină», «Octoihul», «Capete de poruncă», «Învăţătură bisericească», «Mărturisirea ortodoxă», primul «Liturghier» greco-arab, «Ceaslovul» greco-slavo-român şi altele.
La 16 martie 1705 a fost ales episcop al Râmnicului, certificând înalte calităţi de bun iconom şi om de carte, tipărind în mai puţin de trei ani 9 cărţi, cea mai importantă fiind «Tomul bucuriei», de aproximativ 800 de pagini, cuprinzând cinci lucrări critice îndreptate împotriva catolicilor care încercau să dezbine Ortodoxia şi în Ţările Române, cu deosebire în Ardeal.
A îndrumat repararea, zugrăvirea şi sfinţirea multor biserici şi a mănăstirilor «Strehaia», «Surpatele», «Cozia» şi «Govora», căutând afirmarea limbii româneşti în Biserica noastră, astfel că în 1706 a tipărit «Molitvelnicul», prima ediţie românească în Valahia.
La 22 februarie 1708, în «Duminica Ortodoxiei», a devenit Mitropolit al Ţării Româneşti ca urmare a recomandării testamentare a mitropolitului Teodosie, cel care păstorise credincioşii din Ţara Românească vreme de 40 de ani.
A adus tipografia de la Râmnic la Târgovişte, unde a imprimat alte 18 cărţi, dintre care 11 în limba română, iar în anul 1713 a tipărit «Liturghierul» în româneşte, consfinţind biruinţa limbii române în slujirea Bisericii.
Se consider că «Didahiile» constituie cea mai importantă lucrare a Mitropolitului Antim, cu cele 28 de predici rostite în cursul arhipăstoririi sale, la diferite sărbători împărăteşti sau ale Maicii Domnului şi ale sfinţilor.
A tipărit în jur de 63 de cărţi, 39 fiind lucrate cu mâna sa, dintre care 21 în limba română. În 1713, a început să construiască în Bucureşti Mănăstirea «Tuturor Sfinţilor», după planurile proprii şi spune: ,,Această sfântă biserică, ce am zidit întru slava lui Dumnezeu şi întru cinstea şi pomenirea Tuturor Sfinţilor, fiind rodul ostenelilor mele cele multe, am dat-o şi am închinat-o cu mare plecăciune şi cucernicie marelui Dumnezeu”, sublinia Mitropolitul, pentru a fi în folosul şi mântuirea credincioşilor, spre ajutorarea celor lipsiţi şi spre mângâierea celor întristaţi, orientându-se cu multă îndrăzneală spre cei săraci şi uitaţi.
Ca un luptător împotriva asupririi turceşti care deja prevestea instalarea dominaţiei fanariote, Mitropolitul Antim a fost arestat, în martie 1716, şi a îndurat umilinţe şi chinuri în temniţele domneşti până când a fost caterisit pe nedrept, fiind condamnat la închisoare pe viaţă la Mănăstirea «Sfânta Ecaterina» din muntele Sinai. Pe drum, însă, ienicerii turci l-au omorât şi i-au aruncat trupul în apele râului «Tungia», lângă Adrianopol.
În anul 1966, Patriarhia Ecumenică a ridicat caterisirea ce fusese aruncată în mod nedrept asupra Sfântului Antim, pentru ca în anul 1992, mitropolitul Antim Ivireanul să fie trecut în calendar, ca Sfânt Ierarh şi Sfinţit Mucenic, rânduindu-se ca zi de pomenire 27 septembrie. În loc de concluzie, redăm Troparul, Glasul al 3-lea, care spune: ,,Sfinte Părinte Ierarhe Antim, cu vrednicie ai rânduit păstorii şi învăţătorii turmei tale, şi cu dumnezeiască înţelepciune ai revărsat râurile sfintelor tale cuvinte.
Viaţa ai pus-o pentru păstoriţii tăi şi cununa muceniciei ai dobândit-o de la Hristos, pe Care roagă-L, Sfinte Părinte Ierarhe Antim, să dăruiască pace şi mare milă celor ce săvârşesc sfântă pomenirea ta”, pomenire pe care o facem sîmbătă, 27 septembrie, la Biserica de Parohie din Oraşul Târgu-Cărbuneşti!
Preot Adrian VULPE,
Biserica «Sf. Ier. Antim IVIREANUL»,
Târgu-Cărbuneşti
