Zi de referință pentru comunitatea din Mătăsari – Gorj

369

Joi, 25 septembrie 2025, în comuna Mătăsari, în cadrul ședinței Consiliului Local, condusă de domnul primar Gheorghe Gașpar, a fost celebrată lansarea celor mai recente trei volume semnate de profesorul director Dumitru Dădălău. Evenimentul, încărcat de solemnitate și emoție, a depășit simpla prezentare de carte, transformându-se într-un omagiu adus rădăcinilor comunității și, mai ales, celor care au pus bazele învățământului liceal în regiune.
Lansarea a reunit oficialități locale, conducerea actuală a Liceului Tehnic Mătăsari, foști și actuali dascăli, foști elevi care au devenit oameni de valoare, toți prezenți pentru a omagia dedicarea profesorului Dădălău în a imortaliza istoria locului.
Cele trei lucrări recenzate de către trei profesori de română, fii ai Jilțului, formează un pilon documentar vital pentru identitatea Mătăsariului, acoperind atât aspecte geografice și folclorice, cât și cele mai importante capitole din evoluția educației.
„Murmurul Jilțului 30 de ani” este o frescă detaliată a trei decenii de eforturi dedicate educației în spațiul rural românesc, având în centrul său Colegiul Național Tehnologic Mătăsari, primul colegiu din mediul rural, și revista școlară ”Murmurul Jilțului”.
”130 de ani de învățământ în Mătăsari” este o veritabilă monografie a învățământului din zonă, prezentând evoluția și impactul instituțiilor de învățământ din comună pe parcursul a mai bine de un secol. Este o cronică dedicată sutelor de dascăli și miilor de elevi care au clădit, generație după generație, viitorul comunității.
”45 de ani de învățământ liceal, postliceal și profesional în Mătăsari” se concentrează pe istoria recentă, detaliind înființarea și dezvoltarea segmentului liceal, o etapă crucială care a permis tinerilor din zonă să aibă acces la studii superioare fără a fi nevoiți să plece în marile orașe.
În cadrul ședinței Consiliului Local, primarul și consilierii au evidențiat rolul esențial pe care profesorul Dădălău îl joacă în păstrarea memoriei locale. S-a subliniat că efortul depus de autor nu este doar o simplă adunare de date, ci o muncă de arhivist și memorialist dedicat, care oferă tinerelor generații o bază solidă de cunoaștere a rădăcinilor proprii.
Aceste cărți nu sunt doar tomuri de citit, sunt cartea de identitate a Mătăsariului. Profesorul Dădălău a transformat amintirile, documentele și articolele publicate de oamenii de cultură care au interacționat cu spațiul școlar mătăsărean într-un testament cultural neprețuit pentru noi toți.
În discursurile rostite la eveniment, s-a subliniat faptul că existența și dezvoltarea constantă a liceului se datorează în mare măsură dedicării familiei Dădălău. Frații Ion și Dumitru Dădălău au fost cei care au militat neîncetat pentru ridicarea școlii la rang de liceu, punând bazele primelor promoții. Acești doi frați nu doar au predat sau au administrat, ci au zămislit practic această instituție, investind în ea energie, timp și resurse, devenind astfel sinonimi cu istoria recentă a școlii. Prezența celor două nume, Dumitru și Ion Dădălău, în paginile cărților dedicate liceului este o dovadă incontestabilă a faptului că instituția le datorează propria existență.
Cărțile profesorului Dumitru Dădălău oferă comunității un dar neprețuit, dar ridică totodată o întrebare firească: cum poate Mătăsariul să își onoreze cu adevărat acești fii devotați?
prof. Șurcă Elena

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.