Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna iulie 2025.
Suma plătită este în valoare de 2.905.403,77 lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru solicitanții care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile OUG nr. 61/2023 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, cu modificările şi completările ulterioare.
De asemenea, APIA reamintește beneficiarilor că, în perioada 1 – 31 octombrie 2025 inclusiv, pot depune cererile de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură în trimestrul III al anului 2025 (perioada 1 iulie – 30 septembrie 2025).
Cererile se depun la Centrul Județean al APIA de către administratorul, reprezentantul legal sau împuternicitul acestuia, în județul în care a fost depusă cererea de acord pentru finanțare.
Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre rata accizei standard şi rata accizei reduse pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură, cu o valoare unitară de 2,213 lei/litru.










































