Gorjean trimis în judecată după ce s-a dat drept polițist, judecător și avocat din Ungaria

189

Tânărul de 29 de ani, din comuna Plopșoru, acuzat de înșelăciune în formă continuată, cu prejudiciu de 235.000 de lei, a fost trimis în judecată, astăzi, de magistrații Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. Acesta se află în arest, urmând ca instanța să stabilească noi măsuri preventive în timpul procesului. Bărbatul este acuzat că a obținut sume de bani considerabile de la o femeie din comuna Urdari. Cei doi au lucrat împreună în Ungaria, acesta fiind cel care ar fi transportat-o la locul de muncă, iar coșmarul a început pentru femeia, care are și probleme de sănătate, atunci când s-a întors în țară. Mai întâi i-ar fi spus că este bolnav și are nevoie de sprijin, apoi a pus la cale un plan care i-ar fi adus și mai mulți bani. De 137 de ori ar fi comis infracțiunea de înșelăciune în formă continuată.

„În fapt s-a reținut că inculpatul R.E.D., în perioada noiembrie 2024-15.09.2025, prin prezentarea ca adevărate a unor fapte mincinoase, respectiv că acesta ar suferi de anumite afecțiuni medicale, dar și că persoana vătămată ar fi administratorul unei societăți comerciale înregistrată în Ungaria, ce ar avea probleme cu legislația penală din sfatul respectiv, a urmărit dobândirea, în mod injust, a unui folos patrimonial. În realizarea aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul R.E.D. a mai indus-o în eroare pe partea vătămată, în sensul că, folosindu-se de calitățile mincinoase de polițist, judecător și avocat în Ungaria, e expus acesteia din urmă diverse aspecte nereale, de genul că ar putea avea probleme grave cu legislația din Ungaria, solicitând-i în acest sens diverse sume de bani, ce erau destinate pentru ca ea să își <<rezolve>> problemele. Prejudiciul total cauzat persoanei vătămate este în cuantum de aproximativ 235.000 de lei”, se precizează într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. La jumătatea lunii septembrie, bărbatul a fost reținut de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, după ce au fost sesizați de femeia de 45 de ani, din comuna Urdari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.