Ziua Mondială a Educației, marcată în fiecare an la 5 octombrie, a fost sărbătorită în prima zi acestei săptămâni, prilej cu care, la Târgu Jiu, s-a desfășurat un eveniment cultural intitulat “PATRIMONIUL NOSTRU, MOȘTENIREA LUMII!”, în scopul aducerii în prim plan a patrimoniului cultural material și imaterial al Umanității, recunoscut de UNESCO, cu accent pe valorile românești.

Evenimentul a fost organizat de către Colegiul Național “Tudor Vladimirescu”, în parteneriat cu Consiliul Local și Primăria municipiului Târgu Jiu, Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare “Constantin Brâncuși” și Liceul de Arte “Constantin Brăiloiu” din reședința Gorjului.
La parterul Stadionului Municipal din Târgu Jiu, în Pavilion Art 360, s-au desfășurat expoziții foto și proiecții video privind Patrimoniul Cultural Imaterial al Umanității UNESCO în România, concursuri și dezbateri tematice, menite să implice în mod activ elevii și comunitatea locală în promovarea și protejarea moștenirii culturale. Tinerii au putut afla astfel informații despre Siturile naturale UNESCO și siturile culturale UNESCO, s-au putut familiariza cu patrimoniul UNESCO din țara noastră lărgindu-și bagajul de cunoștințe generale cu lucruri utile și novatoare. Trebuie spus că patrimoniul UNESCO din România
cuprinde numeroase situri culturale ca Peisajul Cultural Minier din Roșia Montană, bisericile din zona Bucovinei (Humor, Arbore, Pătrăuți, Moldovița, Suceava, Voroneț, Probota și Sucevița), Mânăstirea Horezu și bisericile fortificate din Transilvania, cetățile dacice din munții Orăștiei, Centrul istoric al Sighișoarei și bisericile de lemn din Maramureș. În ceea ce privește siturile naturale din țara noastră, intrate deja în Patrimoniul UNESCO, acestea sunt Rezervația Biosferei Delta Dunării – cel mai tânăr pământ românesc -, pădurile seculare și virgine de fag din Carpați ș.a.
Organizatorii evenimentului cultural “PATRIMONIUL NOSTRU, MOȘTENIREA LUMII!” își doresc să transforme Ziua Mondială a Educației într-un moment de reflecție asupra rolului educației în conservarea identității culturale și transmiterea valorilor universale.
Marius Stochițoiu







































