Recent, respectiv pe data de 2 oct. a.c., în cadrul unui eveniment aniversar, ce a avut loc la Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” din Târgu Jiu, a fost lansat noul număr al revistei de literatură, arte și istorie culturală ”Spicon”, editată de Asociația Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni ”Al. D. Șerban” Târgu Jiu.
În cadrul evenimentului la care ne referim, a avut loc aniversarea a 85 de ani ai scriitorului și omului de cultură gorjean prof. dr. Ion Mocioi, prilej cu care a fost lansat și recentul număr al revistei „Spicon”, număr special dedicat în întregime sărbătoritului.
La baza deciziei echipei redacționale și a editorului acesteia de a dedica un număr special al revistei ”Spicon” prof. dr. Ion Mocioi, au stat, pe lângă frumoasa vârstă pe care a împlinit-o domnia sa și alte câteva motive întemeiate, dintre care amintim: intensa activitate culturală, de cercetare și scriitoricească desfășurată de-a lungul anilor de către prof. dr. Ion Mocioi; este membru fondator al Asociației Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni ”Al. D. Șerban” Târgu Jiu, și nu în ultimul rând domnia sa a cedat numele ce-l poartă revista, nume asupra căruia avea drepturile ce decurgeau din faptul că anterior deținuse o editură cu același nume care a funcționat mulți ani și a publicat pe mai toți scriitorii gorjeni.
Paginile revistei sunt deschide cu o prezentare, a autorului acestor rânduri, a vieții și activității desfășurată de-a lungul anilor de către prof. dr. Ion Mocioi, sub titlul „Scriitorul și omul de cultură gorjean prof, dr. Ion Mocioi la ceas aniversar – 85 de ani de la naștere” din care sintetizăm câteva informații, în cele ce urmează.
Prof. dr. Ion Mocioi este un important scriitor, filozof, estetician, poet, istoric și critic de artă, folclorist, ziarist, politician, editor și unul dintre cei mai renumiți brâncușologi. De asemenea prof. dr. Ion Mocioi este și un veritabil om de cultură care și-a dedicat întreaga viață acestui domeniu.
Ion Mocioi s-a născut la mijlocul lunii septembrie, însă a fost trecut în acte cu data de 3 octombrie 1940. în satul Găleșoaia, comuna Pinoasa (azi comuna Câlnic), județul Gorj, părinții săi fiind Dumitru I Mocioi și Paraschiva, născută Pârvuleț.
Ion Mocioi parcurge studiile elementare (clasele I-IV) la Școala Primară din satul natal – Găleșoaia, iar pe cele gimnaziale (clasele V-VII) la Școala Generală Câlnic, după care urmează cursurile liceale (clasele VIII-XI) la Școala medie nr. 3 din Târgu-Jiu (azi Colegiul Național ”Spiru Haret”, Târgu-Jiu).
După finalizarea studiilor universitare, ca licențiat al Facultății de Filologie, cursuri de zi, de 5 ani, din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj (1961-1966), prof. . Ion Mocioi primește repartiție ca profesor la Școala Generală nr. 4 Vulcan-Petroșani, județul Hunedoara, unde rămâne profesor titular până în anul 1990, inclusiv pe perioadele cât a fost vicepreședinte al Comitetului de Cultură și Artă Gorj (1970-1971) și al Comitetului de Cultură al Județului Gorj (1975-1979) și președinte al acestuia (1979-1989).
Între timp, mai ocupă postul de profesor și director de studii la Școala Generală nr. 3 Târgu-Jiu (1971-1973), perioadă în care urmează și cursurile Școlii postuniversitare de perfecționare în publicistică (1971-1973).
Pasionat de domeniul său, urmează studiile doctorale ale Facultății de Istorie-Filozofie din cadrul Universității din București, obținând titlul de doctor în filozofie (1981).
După 1990 prof. dr. Ion Mocioi ocupă postul de profesor la Liceele nr. 3 și nr. 5 din Târgu-Jiu (1990-2000).
De menționat faptul că prof. dr. Ion Mocioi a desfășurat și activitate didactică și de management în învățământul superior, fiind profesor asociat și rector la Universitătea ”Omega” București (1993-1996), și cadru didactic la Universitatea ”Constantin Brâncuși” Târgu-Jiu, Facultatea de Științe Juridice și Administrative (1997-2009) unde a îndeplinit și funcția de șef al catedrei de ”Științe socio-umane” (2004-2006) și al catedrei de ”Drept” (2006-2007) precum și pe cea de cancelar al facultății (2007).
A fost de asemenea cadru didactic asociat și la Universitatea ”Jiul de Sus” Târgu-Jiu.
Așa cum a fost menționat mai sus, prof. dr. Ion Mocioi s-a ocupat și a condus aproape 15 ani destinele culturii gorjene, calitate în care a inițiat și a susținut înființarea, în județul Gorj, a mai multor instituții de cultură, muzee, case de cultură, cămine culturale, biblioteci, etc.
Printre instituțiile de cultură susținute, create din inițiativa, implicarea directă și efortul prof. dr. Ion Mocioi, de-a lungul anilor amintim doar câteva și anume: Complexul Național ”Constantin Brâncuși” Târgu-Jiu; Muzeul de Artă Constantin Brâncuși Târgu-Jiu, Muzeul memorial ”Iosif Keber” Târgu-Jiu; Muzeul ”Tudor Arghezi” Târgu Cărbunești ș.a.
De asemenea în ultimii ani prof. dr. Ion Mocioi printr-o muncă asiduă, riguroasă și de înalt nivel științific, a reușit ca prin eforturile proprii, inclusiv financiare, să pună la punct înființarea a două instituții muzeale a căror autorizare de către instituțiile abilitate este în curs. Este vorba de Muzeul Scriitorilor Gorjeni de la Telești, realizat într-o clădire proprie și numai prin eforturi proprii, precum și de Muzeul Eroilor Gorjeni – de la Mătăsari.
O altă sferă a activității desfășurate de prof. dr. Ion Mocioi, a fost activitatea publicistică și editorială. Astfel, prof. dr. Ion Mocioi s-a numărat, de-a lungul anilor printre persoanele cu responsabilități în editarea și apariția mai multor publicații, precum și printre fondatorii unora dintre acestea.
De asemenea prof. dr. Ion Mocioi a colaborat, de-a lungul anilor, cu un mare număr de publicații, fiind totodată membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România
După anul 1990, omul de cultură Ion Mocioi a înființat prima tipografie privată din Târgu Jiu și a acreditat editurile „Spicon” și „Drim Edit” (1991), edituri care au publicat cărțile de debut ale multor autori gorjeni din acei ani, aducându-și un aport substanțial la promovarea acestora și la editarea unui însemnat număr de lucrări ale autorilor locali, dar nu numai.
Mai subliniem și faptul că prof. dr. Ion Mocioi a avut o mare aplecare, dar și talent, spre studiu, cercetare și scris. Astfel, de-a lungul anilor, Ion Mocioi a reușit să scrie peste cincizeci de cărți, fiind unul dintre cei mai prolifici scriitori gorjeni contemporani
Pentru activitatea sa, prof. dr. Ion Mocioi a primit, de la diverse instituții de cultură, asociații sau fundații, numeroase recunoașteri, distincții sau înscrisuri de onoare.
Mai menționăm și faptul că prof. dr. Ion Mocioi este membru fondator și activ al Asociației Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni „Al. D. Șerban” Târgu Jiu și totodată membru al colectivului de redacție al revistei de literatură, arte și istorie culturală „Spicon” editată de aceasta.
În paginile următoare ale revistei sunt prezentate mai multe fotocopii după coperțile cărților de autor ale prof. dr. Ion Mocioi, după care Lucian Gruia, prin intermediul scrierii sale își exprimă gândurile cu referire la volumul de ”Poezii” al lui Ion Mocioi, subliniind, printre altele: ”Din versurile de factură clasică, scrise cu ritm și rimă, se poate desprinde viziunea tradiționalistă asupra lumii, specifică autorului caracterizată prin: umanism cald, dragoste pentru natură, credință, respectul familiei, moralitate și bun simț moral”.
Tot despre creația poetică a lui Ion Mocioi, ne vorbește și poetul Alensis De Nobilis (numele său real este Cornel Bălescu), după care cititorul poate parcurge câteva versuri ale poetului Ion Mocioi, câte una dedicată fiecăreia din marile opere brâncușiene de la Târgu Jium respectiv ”Masa Tăcerii”, ”Poarta sărutului” și ”Coloana Infinitului”.
Apoi, revista găzduiește mai multe, interesante și sincere ”Gânduri despre prof. dr. Ion Mocioi la 85 de ani”, așternute pe hârtie de prof. dr. Gheorghe Gorun, care subliniază printre altele că „mi-am dat seama că eu și profesorul doctor Ion Mocioi avem câteva întâmplări comune, pe care Divinitatea ni le-a oferit.”
Urmează redutabilul rebusist Nelu Vasile cu un aritmograf având ca temă ”Scriitori gorjeni” și un rebus cu tema ”Carte de Ion Mocioi”, după care distinsul scriitor, prof. Constantin M. Ungureanu, în articolul său „Profesor doctor Ion Mocioi, un mecena al culturii gorjene” abordează cu pricepere, talent și în foarte bună cunoștință de cauză, activitatea și creația scriitoriceasă, axată pe multiple teme, a persoanei căreia îi dedica acest articol.
După destăinuirea unei amintiri a scriitorului Ion M. Ungureanu legată de sprijinul primit, cu mulți ani în urmă, de la omul de cultură Ion Mocioi, revistă găzduiește un calup de dedicații poetice și catrene pentru sărbătorit, din partea Rodicăi Calotă, Doru V. Fometescu, Mihai Lungescu, Grig. M. Dobreanu și Luminița Săceleanu.
Apoi scriitorul Ion Elena ne prezintă amintirile sale legate de colaborarea fructuoasă pe care a avut-o de-a lungul anilor cu prof. dr. Ion Mocioi, mentoratul într-ale ziaristicii primit de la dumnealui, aspecte legate de intensa activitate depusă în domeniul culturii gorjene, dar nu numai.
Nici scriitorul Florian Văideianu, nu se lasă mai prejos și răspunde solicitări echipei redacționale, scriind un articol pe care îl intitulează ”Demiurgul” în care punctează realizările omului de cultură și scriitorului Ion Mocioi, subliniind colaborarea și prietenia ce-i leagă, astfel că I.M. devine unul din personajele narațiunii din romanul său ”Călător prin două milenii”(F. Văideianu, 2018).
În continuare, echipa redacțională, prezintă și câteva dintre cărțile unor scriitori debutanți ale căror volume au fost tipărite de către editura ce aparținea prof. dr. Ion Mocioi (Tudor Voinea, Gelu Birău, George Drăghescu, Mihaela Sanda Popescu).
În ultimele pagini ale revistei sunt prezentate mai multe imagini fotografice din timpul vizitei noastre, efectuată spre sfârșitul acestei veri, la cele două muzee în curs de finalizare, amintite mai sus, respectiv cele din Telești și Mătăsari, județul Gorj, gândite și create din surse proprii de către prof. dr. Ion Mocioi, pentru a se încheia cu fotocopia după un portret al acestuia realizat de către graficianul Grigore Haidău.
În final, folosim prilejul pentru a adresa mulțumiri pe de o parte autorilor găzduiți în paginile revistei, iar pe de altă parte echipei redacționale, a cărei componență este următoarea: Viorel Surdoiu – redactor șef; Ion Mocioi, Radu Șerban, Adina Andrițoiu, Ion Elena, Gelu Birău, Doru V. Fometescu, Cătălin Negrea și Alex Gregora.
dr. Victor Troacă, Președinte, Asociația Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni „Al. D. Șerban” Târgu Jiu







































