Instituțiile implicate în aceste proiect special:
Inspectoratul Școlar Județean Gorj;
Casa Corpului Didactic Gorj
Școala Gimnazială Câlnic;
Școala Gimnazială ,, Constantin Săvoiu”.
Sponsor – Luan Kinderklub – Centrul de Pregătire și performanță Luan Kinderklub .
Invitat special : doamna profesoară de limba germană – limba română și povestitoare la Atelierul de lectură activă Fabularium by Curious Minds ,din București.
În data de 18 octombrie 2025, primul atelier din cadrul activităților desfășurate a avut loc la Biblioteca Școlii Câlnic și ne-am bucurat să o avem în mijlocul elevilor inimoși pe Mădălina Gheorghe, doamna profesoară de limba germană – limba română și povestitoare din București.
Cu harul narațiunii și cu vocea caldă, i-a ademenit pe copiii claselor gimnaziale prezenți la Biblioteca Școlii să îl îndrăgească din prima clipă pe francezul Nicolas, deoarece s-au citit capitole din cartea ,,Micuțul Nicolas în recreație”.
S-a remarcat la acest proiect latura socială și motivarea elevilor în vederea creșterii interesului pentru lectură. Dincolo de orice formalitate, astăzi, 18.10.2025, a fost doar despre lectură și conectare cu acești prieteni calzi și de încredere- cărțile. Copiii s-au delectat cu gustări și ceai cald pentru a fi resimțită starea de bine cultivată în instituția noastră. Resimțim bucuria revederii cu doamna Mădălina Gheorghe , care a mai venit la noi în școală în luna februarie, tot pentru a citi împreună cu elevii iubitori ai cărților.
Profesorii implicați în organizarea atelierului de la Câlnic au fost: director, prof. Stoenoiu Florentina, prof. Pânişoară Ștefania, bibliotecar Școala Gimnazială Câlnic,prof.înv. preșcolar Stoian Camelia, bibliotecar Casa Corpului Didactic Gorj Firan Alina, prof. Avram Sorina.
Tot în data de 18 octombrie 2025, ultimul atelier din cadrul activităților desfășurate a avut loc la Biblioteca Școlii Gimnaziale ,, Constantin Săvoiu” și ne-am simțit privilegiați să o avem în mijlocul elevilor inimoși pe Mădălina Gheorghe, doamna profesoară de limba germană – limba română și povestitoare la Atelierul de lectură activă Fabularium by Curious Minds ,din București. Predarea interdisciplinară, centrată exclusiv pe joc,a fost punctul cheie al activității de suflet.
Cu glasul blând și privirea caldă, doamna Mădălina Gheorghe și doamna profesoară Pânișoară Elena-Ștefania i-au determinat pe copiii prezenți la Biblioteca Școlii să iubească paginile colorate ale operei ludice ,, Welche Farbe hat ein Kuss?- Ce culoare are un sărut?”
Dincolo de orice clișeu, astăzi a fost doar despre lectură și conectare cu spațiul sacru al lecturii – Biblioteca. La final, fiecare elev a plecat cu vocabularul de bază însușit după această activitate, cu o stare de bine insuflată de către toți cei prezenți și cu garanția că la Bibliotecă ai mereu un loc cald destinat studiului.
Elevii claselor a VI-a E și a VI – B s-au delectat cu gustări specifice nemților și ceai cald pentru a intra în atmosfera de toamnă caldă.
Profesorii organizatori ai acestui atelier de la Săvoiu au fost: Prof .Pânişoară Stefania, director, prof. Frățilescu Ramona,bibliotecar Școala Gimnazială,, Constantin Săvoiu “ Diaconescu Mirela ,bibliotecar Casa Corpului Didactic Gorj Firan Alina, prof. consilier educativ Croitoru Alexandru. Profesorii din echipa de proiect au fost: prof. Dondera Iulia, prof .Violeta Bărboi, prof. învățământul primar Țucă Veronica și alte cadre prezente la activitate.
Mulțumim tuturor partenerilor, profesorilor și elevilor care au transformat acest proiect într-un exemplu de educație cu suflet!
Prof. Pânișoară Elena-Ștefania









































