Gorj: Profesoară premiată la Gala Elevului Reprezentant

157

Profesoara Dana Constantinescu, de la Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu, a fost distinsă, pentru a doua oară, cu Premiul I la categoria „Profesor de nota 10”, în semn de recunoaștere pentru organizarea Conferinței educaționale VREM, un eveniment devenit reper în domeniul educațional.
Distincția i-a fost oferită în cadrul Galei Elevului Reprezentant, ediția a VIII-a, desfășurată în Aula Bibliotecii Naționale a României.
„Doamna profesoară Dana Constantinescu a primit pentru a doua oară Premiul I la categoria Profesor de nota 10, pentru organizarea Conferinței educaționale VREM.
Distincția i-a fost oferită cu ocazia ediției a VIII-a a Galei Elevului Reprezentant, organizată în aula Bibliotecii Naționale a României de către Consiliul Național al Elevilor, sub auspiciile Familiile Regale a României. Încă o confirmare a succesului unui eveniment educațional de înaltă ținută, devenit deja tradiție şi cu care ne mândrim. Felicitări sincere, doamna profesoară!”, a transmis conducerea unității de învățământ.
La gală au luat parte reprezentanți ai elevilor din toate județele țării, profesori, părinți, reprezentanți ai instituțiilor Statului, ai UNICEF, ai unor agenții naționale și ai unor importante organizații non-guvernamentale.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.