Festival organizat în premieră în Clisura Dunării, la sfârșitul săptămânii trecute, pentru pescarii din zonă și nu numai, dovadă că au fost prezenți și mai mulți gorjeni acolo, nu doar pentru a găti cu ceaunele, ci și pentru o plimbare pe două roți, vremea fiind excelentă pentru ambele lucruri.
Cei pricepuți în ale gătitului au fost chemați să vină cu ceaunele pentru a pregăti cea mai gustoasă ciorbă din pește proaspăt prins din fluviu. S-au prezentat inclusiv pescari și bucătari din Serbia, nu doar din Gorj, iar turiștii au venit în număr mare, mai ales că tot ce s-a gătit a fost servit gratis tuturor celor prezenți. Printre cei ajunși la Șvinița, localitatea în care la final de august are loc și faimosul festival al smochinelor, unicul din țară, s-a numărat și Claudiu Fiu, vicepreședinte al Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor din Gorj. El a uimit asistența nu doar cu rețeta simplă de preparare a ciorbei de pește, ci și cu modul inedit în care a marcat finalizarea operațiunii de gătire.
A luat un lemn aprins de sub ceaunul în care clocotea mâncare și l-a stins în ciorbă, stârnind, evident, întrebări pentru că nimeni altcineva nu a mai procedat în așa fel. „Trebuie să fie un lemn din pom fructifer, eu am un lemn de gutui și, gata, am închis ciorba. Se face lucrul acesta pentru aromatizare, mai adăugăm leuștean că fără leuștean ciorba de pește e schiloadă și totul e gata”, a spus Claudiu Fiu. Iar în privința rețetei, el a menționat că acest fel de mâncare se rezumă la ardei, ceapă, morcov și cartof, iar ca pește a folosit somn, șalău, fitofag și crap. „Ciorba de pește se face cam într-o oră și jumătate. Țin să remarc organizarea impecabilă. Premiul nu mă interesează pentru că am venit să gătesc pentru bucuria oamenilor. Turismul trece prin stomac, iar aici am găsit oameni frumoși, ospitalieri, care ne-au întâmpinat cu preparate făcute din smochinele crescute aici”, a mai spus vicepreședintele AJVPS Gorj. La festival a ajuns și unul dintre concurenții actualei ediții a emisiunii Masterchef, Ioana Vârtosu privind uimită la Claudiu Fiu și felul acestuia de a pregăti ciorba de pește prin stingerea lemnului aprins în ceaunul care încă dă în clocot. Bucuria gătitului a fost și mai mare pentru pescarul din Târgu Jiu în momentul în care în mijlocul celor veniți să deguste diversele feluri de ciorbă din pește și-a făcut apariția și un grup de motocicliști din Gorj. Zgomotul motoarelor acestora a fost repede remarcat de toată lumea, la fel ca și echipamentul specific celor porniți în drumeții de acest gen.
„La invitația prietenului nostru, Claudiu Fiu, în acest weekend, am avut bucuria să participăm la Festivalul Treskavăț ce s-a desfășurat în Clisura Dunării, la Șvinița, jud.
Mehedinți, un eveniment care a adunat tradiția culinară, cultura locală și oameni faini, într-o atmosferă de familie! Felicitări organizatorilor, respect și recunoștință pentru toți bikerii participanți, ne revedem curând, pe două roți”, au transmis motocicliștii gorjeni. Iar turiștii veniți din diferite colțuri ale țării au așteptat și ei cuminți ca ceaunul cu ciorbă de pește să fie luat de pe foc și mâncarea să fie împărțită gratuit tuturor. Și tot gratuit ar urma să fie împărțită pe parcursul următoarelor 12 luni dacă organizatorii reușeșc să își ducă la bun sfârșitul proiectul legat de acest festival. Unul dintre inițiatorii festivalului, Bogdan Neagu, a menționat că lunar pescarii ar urma să gătească în câte un mare oraș din țară, în speranța că, astfel, oamenii vor deveni și mai interesați să descopere frumusețile și ospitalitatea din Clisura Dunării. „Vom duce peștele de Clisura Dunării și tot ce înseamnă principiul festivalului în 12 orașe mari din România. În fiecare lună va avea loc un festival într-un oraș mare din România. Se va găti în piață, pescarii, masterchefii din Clisura Dunării, sârbi și români, cehi, cu ingredientele din Clisura Dunării, în special peștele din Dunăre și va fi gătit și servit oamenilor din toată România”, a precizat acesta, la finalul zilei cele mai bune preparate fiind premiate de către organizatori.
Gelu Ionescu







































