Câteva mii de sindicalişti protestează în faţa Guvernului României, cerând creşterea salariului minim şi a pensiilor, o taxare echitabilă, protejarea locurilor de muncă și stoparea măsurilor de austeritate aplicate în special celor mai vulnerabili.
Acţiunea este organizată de marile confederaţii sindicale – „Cartel ALFA”, CNSLR-Frăţia, CSDR și Meridian, şi este susţinută de Federaţia „Solidaritatea Sanitară”. La protest participă angajați din toate domeniile: cadre medicale, poliţişti locali, profesori, silvicultori și funcționari publici.

Printre participanți se află și profesori, angajați din sănătate și asistență socială din județul Gorj, veniți la București pentru a-și face vocea auzită. Liderii de sindicat spun că s-au alăturat protestului pentru a cere respectarea drepturilor salariale și condiții de muncă mai bune pentru toți lucrătorii din sistemul public.

Protestul din Piaţa Victoriei are loc în timp ce, în sediul Guvernului, se desfăşoară şedinţa Consiliului Tripartit pentru Dialog Social, la care participă sindicatele, patronatele şi Executivul. Pe agenda discuțiilor se află, printre altele, stabilirea salariului minim brut pe ţară începând cu 1 ianuarie 2026.









































