VIDEO: Focuri de armă trase de polițiști la Țicleni! Un bărbat din Târgu-Cărbunești, reținut după ce și-a incendiat mașina

196

Un bărbat de 44 de ani, din orașul Târgu-Cărbunești, a ajuns ieri în arestul Poliției Gorj. Acesta și fiul său minor sunt acuzați că ar fi furat lemne dintr-o pădure din Țicleni, care aparține Ocolului Silvic Târgu-Cărbunești, iar atunci când i-au văzut pe oamenii legii au fugit, după care ar fi incendiat autoturismul în care se aflau.

Inițial, vineri, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Țicleni au fost sesizați de un reprezentant al unei societăți de exploatare petrolieră, despre faptul că, în parcul industrial petrolier, două persoane necunoscute secționează magistrala de transport țiței.

„La faţa locului au ajuns polițiștii, care, pe un teren viran și greu accesibil, au observat un autoturism de teren, care, la apropierea acestora, a demarat în grabă. Întrucât nu s-au supus somațiilor, polițiștii au executat un foc de avertisment în plan vertical, și ulterior, cinci focuri de armă spre autoturism, fără să reușească oprirea și nici urmărirea acestuia. La scurt timp, în urma căutărilor efectuate pedestru, polițiștii au identificat autoturismul în cauză, care fusese incendiat. De îndată, la fața locului au fost direcționate forțe mărite cu polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Serviciul Criminalistic – cu câine de urmă, Poliției Orașului Târgu-Cărbunești și Poliției Orașului Țicleni.
Din primele verificări efectuate, cât și din declarația apelantului, a rezultat că unul dintre cei implicați ar fi un bărbat din orașul Târgu-Cărbunești, cunoscut cu preocupări infracționale, respectiv furturi de produse petroliere și material lemnos. Echipele de specialitate au efectuat cercetarea la fața locului, împrejurare în care s-a stabilit că, din fondul forestier aparținând de Ocolului Silvic Târgu-Cărbunești, ar fi fost sustrasă o cantitate de material lemnos cu autoturismul tip SUV, care nu a putut fi stabilită, întrucât mijlocul de transport a fost identificat incendiat, iar materialul lemnos transportat a ars în totalitate”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

În scurt timp a fost stabilită zona din fondul forestier din care ar fi putut proveni materialul lemnos sustras, respectiv zona aflată în proximitatea unei sonde petroliere, de unde proveneau zgomotele care au făcut obiectul sesizării.

„Totodată a mai reieșit faptul că bărbatul de 44 de ani, în aceleași împrejurări, ar fi adresat amenințări unui angajat al societății de exploatare petrolieră, care se afla în timpul serviciului, în zona unde cei în cauză au acționat. În baza probatoriului administrat a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale față de un bărbat de 44 de ani și un minor de 17 ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de de furt de arbori, amenințare și distrugere. Întrucât cei doi se sustrăgeau cercetărilor, pe numele lor au fost emise mandate de aducere, fiind identificați pe raza municipiului Târgu-Jiu, respectiv a orașului Târgu-Cărbunești și au fost conduși la sediul IPJ Gorj, în vederea continuării cercetărilor. La data de 1 noiembrie, în urma audierilor, față de bărbatul de 44 de ani a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul IPJ Gorj”, a mai declarat Miruna Prejbeanu.

Astăzi, acesta va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbunești, cu propuneri legale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.