În Novaci, investițiile pentru modernizarea rețelelor de apă potabilă și canalizare menajeră sunt pe ultima sută de metri.
Reprezentanții operatorului Aparegio Gorj anunță că lucrările hidroedilitare din cadrul contractului CL 9 – „Execuție rețele de apă și canalizare în Novaci, inclusiv stații de pompare și conducte de refulare” – au ajuns la un stadiu de 95,38% din totalul lucrărilor prevăzute.
Potrivit raportului de progres întocmit de antreprenorul Telecerna, rețeaua de distribuție a apei potabile a fost extinsă cu 13.814 metri în zona rezidențială centrală, iar reabilitarea rețelei existente a acoperit 27.499 metri.
În plus, au fost instalate 14 cămine de sectorizare pe rețeaua de distribuție deja existentă, consolidând astfel infrastructura și siguranța alimentării cu apă.
Și rețeaua de canalizare menajeră a beneficiat de lucrări masive: 20.022 metri de conducte noi au fost extinși în zona centrală, iar 8.568 metri de rețea existentă au fost reabilitați, pregătind astfel localitatea pentru un sistem modern și eficient de colectare a apei uzate.
Valoarea totală a contractului se ridică la 48.201.229,31 lei, cu o durată de execuție de 851 zile, iar finalizarea acestuia va însemna un pas major în îmbunătățirea infrastructurii urbane din Novaci.
Aceste lucrări fac parte din „Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă și Apă Uzată în Județul Gorj”, inițiativă prin care Aparegio Gorj investește în mai multe unități teritoriale-administrative, inclusiv Târgu Jiu, Motru, Rovinari, Bumbești-Jiu, Târgu Cărbunești, Țicleni, Tismana, Turceni, Peștișani și Turcinești.
În total, proiectul cuprinde 26 de contracte de lucrări, 2 contracte de furnizare și 4 contracte de servicii, vizând modernizarea sistemelor de apă și canalizare în întreg județul.









































