S-a câștigat marele premiu la Loto 6/49

104

Loteria Română a anunțat faptul că la tragerea Loto 6/49 de duminică, 9 noiembrie, s-a câștigat premiul de categoria I in valoare de 49.149.676,24 de lei (9,66 milioane de euro).

Biletul norocos a fost jucat online pe platforma Loteriei Române, bilete.loto.ro și a fost completat cu o singură variantă la Loto 6/49 și o variantă Noroc, prețul biletului fiind de 12 lei.

Numerele câștigătoare la Loto 6/49 de la extragerea de aseară au fost 32, 19, 5, 10, 34, 23.

Conform Regulamentului privind organizarea și administrarea jocurilor de tip loto tradițional, câștigătorul are la dispoziție 90 de zile începând cu data tragerii pentru a-și revendica câștigul.

Ultima dată, premiul de categoria I la Loto 6/49 a fost câștigat în data de 11.05.2025 și a fost în valoare de 10.046.415,60 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.