Pas important pentru transportul feroviar. Alstom finalizează recepția unei noi rame care va lega Bucureștiul de Târgu Jiu

121

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a anunțat finalizarea recepției preliminare a celei de-a opta rame electrice interregionale (RE-IR) de tip Alstom Coradia Stream, unitatea TS08, în cadrul unui amplu proiect de modernizare a transportului public feroviar de călători.

Evenimentul a avut loc la Depoul Alstom din incinta Atelierelor CFR Grivița, unde o echipă de proiect formată din reprezentanți ai ARF a efectuat verificările tehnice preliminare asupra noului vehicul feroviar.
Această ramă electrică a sosit în România în urmă cu câteva zile, de la fabrica Alstom din Bautzen, Germania, și a trecut prin „Testul de Acceptare la Fabrică” (FAT), etapă esențială în procesul de recepție. În cadrul testului au fost inspectați și validați numeroși parametri tehnici, printre care cerințele de proiectare, echipamentele interioare, sistemele de urgență și sistemul de informare a pasagerilor.
Unitatea TS08 este parte a Contractului nr. RUIC 257/2022 (cod SMIS 316400), semnat între ARF și Alstom Ferroviaria S.p.A., care prevede livrarea a 37 de rame electrice interregionale noi RE-IR. La această acțiune au participat și reprezentanți ai companiei Egis România S.A. – Egis Rail, în calitate de supervizor al proiectului, conform Contractului nr. RUIC 33/2023. Transferul oficial al dreptului de proprietate asupra ramei TS08 va avea loc după semnarea procesului-verbal de recepție finală.
Noile rame vor fi introduse în circulație pe rutele din contractul CSP-L1, printre care se numără și traseul București – Craiova – Târgu Jiu – Deva, un segment esențial pentru conectarea Olteniei cu restul țării.
Achiziția noilor rame electrice face parte dintr-un proiect fazat, coordonat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii. Acesta se derulează în două etape succesive: prima finanțată prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014–2020, iar cea de-a doua prin Programul Transport (PT) 2021–2027. Prin implementarea proiectului, se urmărește modernizarea transportului feroviar interregional, reducerea timpilor de călătorie, îmbunătățirea confortului pasagerilor și creșterea eficienței serviciilor publice oferite. De asemenea, programul asigură accesul tuturor operatorilor licențiați la contractele de servicii publice, în conformitate cu legislația națională și normele europene.
Valoarea totală a proiectului se ridică la 1.708.996.863,41 lei, din care peste 1,21 miliarde lei reprezintă fonduri nerambursabile (FEDR). Recepția preliminară a ramei electrice Alstom Coradia Stream TS08 marchează un nou pas înainte în procesul de reformă și modernizare a transportului feroviar din România. Prin acest proiect, Autoritatea pentru Reformă Feroviară își consolidează angajamentul de a oferi servicii rapide, sigure și sustenabile, conectând capitala cu marile centre urbane, inclusiv Târgu Jiu, Craiova, Deva și Timișoara.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.