O nouă decizie la Tribunalul Gorj pentru femeia acuzată că și-a pus fiica minoră să întrețină relații sexuale cu fostul învățător în vârstă de 71 de ani

165

Femeia acuzată că și-a pus fiica de 13 ani să întrețină relații sexuale cu fostul învățător în vârstă de 71 de ani a fost prezentată, ieri, în fața judecătorilor de la Tribunalul Gorj.

Instanța a verificat măsurile preventive și a decis să rămână în arest în timpul procesului. Aceeași hotărâre a fost luată și în cazul pensionarului, inculpat în același dosar. ,,Constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive. Menţine măsura arestării preventive faţă de inculpați. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare”, a stabilit instanța. Procurorii au descoperit că minora de 13 ani ar fi fost obligată de propria mamă să întrețină relații sexuale, contra cost, cu fostul învățător, în prezent pensionar, în vârstă de 71 de ani. Bătrânul și mama minorei au fost trimiși în judecată, la sfârşitul lunii octombrie, dosarul de trafic de minori fiind înregistrat la Tribunalul Gorj. Acuzațiile au fost de trafic de minori și viol săvârșit asupra unui minor. Anchetatorii au efectuat și percheziții în acest caz, la începutul lunii septembrie. Vizată a fost și bunica fetei, care însă a fost lăsată în libertate.
,,Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Gorj, au documentat activitatea infracțională a două persoane, de 37 și 59 de ani, membre ale aceleiași familii, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori și a unui bărbat de 71 de ani, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de viol săvârșit asupra unui minor și folosirea serviciilor unei persoane exploatate. Din probele administrate a rezultat că, în perioada 2024 – 2025, în scopul obținerii de beneficii materiale, femeia de 37 de ani ar fi exploatat sexual o victimă, de 13 ani (membră a familiei sale), înlesnindu-i întreținerea de raporturi şi acte sexuale cu bărbatul în vârstă de 71 de ani. Cercetările au reliefat că acesta ar fi profitat și de poziția de autoritate asupra victimei minore, care, pentru o perioadă de timp, s-ar fi aflat în supravegherea și educarea sa. În urma a patru percheziții domiciliare efectuate de polițiști, la data de 6 septembrie 2025, au fost descoperite și ridicate mai multe dispozitive de stocare a datelor”, a declarat Ioana Nanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, la scurt timp după percheziții. După descinderi, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Biroul Teritorial Gorj, au dispus reținerea celor trei persoane: mama fetei bunica și fostul învățător. ,,La data de 7 septembrie 2025, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Gorj a dispus arestarea preventivă a bărbatului de 71 de ani și a femeii de 37 de ani, pentru 30 de zile. Minora a fost instituționalizată într-un centru al DGASPC Gorj”, a mai declarat Ioana Nanu.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.