Gala de premiere a concursului „Povestea mea în fotografii”, organizat de Asociația Uniunea Femeilor din Gorj

215

Al treilea eveniment cultural la care am participat miercuri, 19 noiembrie 2025, de Ziua Internațională a Bărbatului, a fost Gala de premiere a concursului „Povestea mea în fotografii”, organizat de Asociația Uniunea Femeilor din Gorj, desfășurată la Restaurantul Crystall din Târgu Jiu (fost Bon Mariage), începând cu ora 17:30.

Asociația Uniunea Femeilor din Gorj a premiat miercuri, 19 noiembrie 2025, într-un cadru festiv, câștigătorii concursului dedicat seniorilor „Povestea mea în fotografii”, un proiect menit să aducă la lumină amintirile, emoțiile și experiențele de viață ale gorjenilor trecuți de vârsta de 60 de ani. Evenimentul s-a desfășurat la Restaurantul Crystall din Târgu Jiu (fost Bon Mariage), începând cu ora 17:30, unde atmosfera a devenit o adevărată întâlnire cu trecutul și frumusețea lui.
În perioada 1 – 26 octombrie 2025, zeci de seniori din întreg județul Gorj, au trimis fotografii vechi sau chiar recente, însoțite de povești de suflet, alegând una dintre temele propuse: „Amintiri din copilărie”, „Familia mea”, „Satul meu drag”, „O fotografie de suflet” sau „Obiectul care îmi spune povestea”. Fiecare participant a reușit să aducă în fața publicului o parte din propria istorie, din trăirile și experiențele sale de viață.
După jurizarea realizată prin vot public și de juriul AUFG, au fost desemnați următorii câștigători ai primei ediții din 2025, astfel:
1. „Cea mai originală poveste”, familia Nicola Constantin și Maria din Târgu-Jiu;
2. „Cea mai emoționantă poveste”, familia Nănuți Ioan și Lucreția din Plopșoru;
3. „Cea mai impresionantă poveste”, familia Bilavu Mihail și Mariana din Motru;
4. „Cea mai frumoasă poveste de dragoste”, doamna Bendou Mariana, din Drăgotești;
5. „Cea mai semnificativă poveste în fotografii” domnul Bușe Gheorghe din Târgu-Jiu;
6. „Cea mai captivantă poveste”, doamna Molete Georgeta din Rovinari.
Premiații au fost răsplătiți cu un trofeu personalizat, cadouri simbolice și mici surprize oferite din suflet pentru suflet de către organizatori.
„Astăzi nu am premiat doar imagini. Astăzi am premiat amintiri, trăiri, clipe care au știut să rămână vii în timp. Fiecare fotografie pe care ne-ați oferit-o a fost o fereastră spre o poveste. O poveste spusă cu lumină, cu emoție, cu sinceritate. Ați demonstrat încă o dată că experiența de viață este cel mai frumos album pe care îl poate avea un om. O fotografie nu surprinde doar un moment, ci păstrează pentru totdeauna o respirație a timpului. Prin imaginile dumneavoastră, ne-ați arătat cine sunteți, ce iubiți, ce v-a emoționat și ce ați dorit să duceți mai departe. Pentru asta, vă mulțumim și vă onorăm. Fiecare dintre dumneavoastră a adus în concurs o poveste unică. O lecție, o amintire cu parfum de viață trăită frumos”, a spus doamna Simona Toarnă Rădoi, președinta asociației.
„Sunt oameni care adună ani, și sunt oameni care adună lumină. Astăzi, dumneavoastră ați adus lumină. În semn de apreciere pentru talentul, sensibilitatea și curajul de a împărtăși o parte din sufletul dumneavoastră cu noi, avem onoarea să vă oferim acest premiu. Felicitări și vă mulțumim pentru poveștile pe care ni le-ați dăruit! Felicitări câștigătorilor!”, a transmis și doamna Loredana Pupăzan, vicepreședinte al asociației.
„Viața este o carte deschisă iar fotografiile seniorilor noștri au spus mai mult decât orice cuvânt. Am trăit momente de nostalgie și recunoștință cu lacrimi de bucurie au declarat reprezentanțele asociației a fost doar un o festivitate de primire ce o sărbătoare a memoriei colective o reamintire că în fiecare fotografie se ascunde o poveste de viață demnă de păstrat și transmiți mai departe. Asociația Uniunea Femeilor din Gorj își propune că această inițiativă să devină o tradiție anuală dedicată seniorilor, adevărații purtători ai valorilor și a istoriei comunității, generația care păstrează tradițiile”, a spus la final, președinta asociației, doamna Simona Toarnă Rădoi, care a recitat poezia: Povestea mea în fotografii
În fiecare clipă prinsă-n amintiri,
Se-ascunde-un drum de pași și de priviri,
O viață întreagă strânsă-n lumini moi,
Într-un album ce spune: „Ați fost și sunteți voi”.
Ați pus în poze zâmbet, dor și gând,
O țară a sufletului, fără rând,
Iar noi, privindu-le, am înțeles încet
Că timpul e un artist, blând și discret.
În fiecare fotografie, tăcut,
E-un ieri frumos, ce încă n-a trecut,
E-un strop de viață ce nu se mai șterge,
E povestea ce merge mai departe, merge…
Și astăzi, când vă ridicați premiul cu rost,
Să știți că-n imagini, mai mult decât ați fost,
Ați pus lumină, inimă și glas,
Iar noi vă mulțumim pentru tot ce ați lăsat în pas.
Căci, oameni buni, din ani și amintiri,
Ați construit o țară de priviri,
Și-o fotografie, oricât ar fi de mică,
Păstrează-n ea o lume întreagă…
Și e atât de firavă și de mare – întreaga clipă.
„Felicitări tuturor celor care au participat la concursul Povestea mea în fotografii. Mulțumim tuturor celor care au transmis fotografii și povești pline de suflet. Fiecare imagine, fiecare rând a fost o fereastră către o viață frumoasă și demnă de admirat”, a transmis și doamna Loredana Pupăzan.
La final am făcut cu toții, o fotografie de grup, ca amintire.
Gigi BUȘE, Filiala „Jean Bărbulescu” Gorj-Mehedinți a UZPR

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.