Spectacol vizual la Târgu Jiu: zeci de fotografi expun la GorjFest 2025

223

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj organizează joi, 27 noiembrie 2025, de la ora 12.00, vernisajul Expoziției de Fotografie din cadrul Salonului Internațional de Fotografie GorjFest 2025.

Evenimentul va avea loc la Sala „Florin Isuf” și marchează încă o ediție a unuia dintre cele mai importante proiecte culturale ale județului.

Inițiat în anul 1990 de artistul fotograf Teodor Dădălău – cunoscut pentru numeroasele sale distincții și activitatea în cadrul C.J.C.P.C.T. Gorj – împreună cu fostul manager al instituției, Ion Cepoi, GorjFest s-a transformat de-a lungul anilor într-un reper cultural național și internațional.

Ediția din acest an aduce laolaltă 25 de fotografi din România și din străinătate, unii dintre ei participanți fideli încă de la prima ediție, precum Marinel Tira, Remus Badea sau Nicu Jianu.

Publicul va putea admira o selecție variată de lucrări semnate de: Aristotel Dobroiu – Octombrie, Ion Catană – Micul fotograf, Elena Velicova (Bulgaria) – Și totuși… trandafirul!, Jean-Paul Senez (Franța) – Roumanie, Ștefania Nicoleta Laza – Singură pe râu, Cristi Nicolae Caval – Autoportret, Romeo Ionete – Gurmandul, Larisa Mindoiu – Apus de soare pe Dunăre, Gil Diaconescu – Marș, Marian Bucurete – Urmă, Victoria Sclifos (R. Moldova) – Arlechin în toamnă, Andi Popescu – Exploratorul, Luca Sebastian – Ziua fericirii, Orlando Duinea – Urmă de toamnă, Valentin Vîlceanu – Ceramică, Muică Ionelia – Bucuria verii, Viorel Surdoiu – Violoncel, Remus Badea – Paparazzi, Marinel Tira – Sacrificiu, Mugurel Petrescu – Protecție, Paul Mălăianu – Apus, Arturo Blasco Garzarán (Spania) – Zbor peste Jiu, Daniel Norocea – Iar… toamnă, Cristi Milea – Camping și Paul Uță – Marea de nori peste Valea Jiului.

Vernisajul va include și un moment artistic special susținut de Ianis Dobrescu, un talentat violonist de doar 10 ani, elev al Școlii Gimnaziale „Pompiliu Marcea”, structură a Liceului cu Program Sportiv Târgu Jiu. Acesta studiază vioara de doi ani sub îndrumarea învățătoarei Liliana Vasilescu și a profesorului Marius Florea de la Muzeul Județean „Alexandru Ștefulescu”.

În contextul evenimentului, poetul și profesorul Dan Șalapa descrie GorjFest drept „un fenomen cultural universal”, subliniind diversitatea, generozitatea și prietenia care definesc acest proiect cultural cu rădăcini în Gorj, dar cu ecou internațional.

Evenimentul va fi moderat de managerul CJCPCT Gorj, Ionuț Viorel Bordeiași.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.