Șezătoare despre tradițiile gorjenești la Biblioteca Județeană

167

O inedită întâlnire despre tradițiile gorjenești a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, în mansarda Bibliotecii Județene. Șezătoarea organizată de managerul Luiza Sandu a reușit să strângă la un loc zeci de tineri și adulți care au avut ocazia să descopere tainele unor meșteșuguri ce riscă să dispară în timp.

Meșteri cunoscuți din județ, și nu numai, au arătat cum sunt făcute opincile sau cum se torcea odinioară caierul de lână, un obicei care aproape a dispărut din gospodării în ultimii zeci de ani. Îmbucurător a fost că în cadrul șezătoarei tinerii au fost extrem de implicați și de interesați de activitatea de acolo. „Eu scarmăn lână, o pregătim pentru tors, ca să o ajutăm pe tanti Leana Arapu de la Arcani să țese în continuare la război. De la dumneaei am învățat să fac această chestie, dar și să țes, un lucru care nu e foarte complicat. Toamna aceasta chiar mi-am realizat primul brăcir și mă bucur că am ocazia să îl port aici”, a explicat Eduard Ecobescu, unul dintre tinerii prezenți la șezătoare. Aici a venit și Eusebiu Militaru, care este deja student la Academia de Poliție și care de câțiva ani promovează în mediul on-line valorile tradiționale ale satului gorjenesc. „Îmi place ceea ce fac, lucrul acesta îl știu și colegii mei de la academie, care mă urmăresc și știu deja tot ceea ce fac pentru satul tradițional gorjenesc. Șezătoarea de la bibliotecă mi se pare extrem de binevenită, mai ales că am avut ocazia să mă întâlnesc aici cu Iosif de pe Coclauri, cel care la început m-a ajutat și pe mine foarte mult și care în ultimii ani a descoperit și el adevăratele valori ale satului gorjenesc”, a menționat tânărul de pe Valea Jaleșului. Iar, la șezătoare, Iosif de pe Coclauri, așa cum îl știu cei care îl urmăresc în mediul on-line și despre care vorbea Eusebiu Militaru, a venit însoțit de Floarea Cosmii, singura femeie din România care mai face opinci și care este recunoscută oficial ca fiind Tezaur Uman Viu. „De 67 de ani lucru la opinci. De purtat ele se poartă, numai să pot face eu că îs bătrână, am 89 de ani și mai ducă încă meseria. Din păcate nu mă moștenește nimeni, că e grea meseria. E greu și a mânca, dar apoi a lucra”, a spus femeia venită tocmai de la Bistrița Năsăud pentru a prezenta la Târgu Jiu tehnica producerii opincilor. Cei care au asistat de pe margine la șezătoare au fost extrem de încântați de lucrurile pe care le-au putut vedea aici. „Sunt profesor la Liceul de Arte din oraș și inițial am venit cu energie scăzută, dar acum plec cu un vibe special, să zic așa redescoperind tradițiile, extraordinar portul popular, arta țesutului, pielăria. Totul a fost minunat și, din ceea ce am discutat și cu ceilalți, toți plecăm acasă încărcați de energie pozitivă”, a spus aceasta.
Directorul Luiza Sandu a dat asigurări că Biblioteca Județeană „Christian Tell” Gorj se va implica și în viitor în astfel de proiecte. „Ne dorim foarte mult ca la Biblioteca Județeană Christian Tell Gorj să transmitem mai departe generației tinere autenticitatea, portul nostru tradițional și să le prezentăm cu mândrie tot ceea ce noi vrem să transmitem mai departe”, a spus aceasta.
Evenimentul a fost consemnat oficial și de pagina Gorj – Acasă la Brâncuși, unde sunt menționate, printre altele, cele mai autentice manifestări de acest gen din județ. „Copii, tineri și meșteri populari au readus la viață cântul, dansul, meșteșugul și poveștile satului românesc. Sofia din Turburea ne-a emoționat cu o recitare plină de sensibilitate, iar Pr. Prof. Vătafu Ștefan Cristi a transmis un cuvânt cald despre valoarea tradițiilor care ne unesc. L-am avut alături și pe Iosif Ciunterei – „Iosif de pe Coclauri” –, împreună cu Lelea Floarea Cosmi, Tezaur Uman Viu, care ne-a încântat cu meșteșugul opincilor și povești din vremea bunicilor. Eusebiu Militaru, tânăr iubitor al tradițiilor gorjenești, ne-a reamintit prin exemplul său frumusețea satului de odinioară. Au urmat momente pline de energie și emoție oferite de copiii clasei a III-a de la Liceul Teologic, Ansamblul „Nedeia” din Novaci, Corul de copii din Turburea și fluierașii Ansamblului „Cheile Oltețului” Polovragi, susținuți de primarul Gheorghe Epure. La final, meșterii populari – Lelea Floarea, Maria Stoichin, Liliana Arapu și șezătorile tradiționale – ne-au purtat în universul migalei și al tradițiilor transmise din generație în generație. Am plecat cu inimile pline, reconfirmând mesajul zilei: Tradițiile nu se demodează. Se transmit. Vechi dar mereu la modă! Tradiția merge mai departe!”.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.