Carte ca un «remember» personalizat prin repere biografice! – ,,Cu siguranță că documentarea mea pentru a creiona profilul fiecăruia dintre dumneavoastră, nu a reușit să cuprindă tot ceea ce ar fi fost esențial”!

96

După ce am participat, în prima jumătate a zilei de 21 noiembrie, la Sfânta Liturghie de la Mănăstirea Lainici, prilejuită de Sărbătoarea «Intrarea în Biserică a Maicii Domnului», în seara aceleiaşi zile binecuvântate, poate uşor obosit de osteneala drumului, cu ajutorul domnului jurist Ion M. Ungureanu şi al domnului fotoreporter Marin Dogaru, am ajuns la Târgu-Jiu la o locaţie specială, Pavilionul Art 360, aflat pe Bulevardul «Constantin Brâncuși», de la parterul Stadionului Municipal, unde galeria sportivilor a fost uitată datorită «galeriei» de elită a oamenior de cultură din Gorj şi unde s-a desfăşurat o manifestare culturală deosebită, în organizarea «Asociației Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni ,,Al. Doru Șerban” Târgu-Jiu» şi a Preşedintelui acesteia, dr. Victor Troacă, în vederea lansării ultimei sale apariţii editoriale cu titlul: «PROFILURI DE AUTORI. Prieteni ai Asociației Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni ,,Al. D. Șerban” Târgu-Jiu», Editura «Măiastra», Târgu-Jiu, 2025, reeditată şi completată, faţă de ediţia din anul 2022, de această dată fiind vorba despre o Carte pe care aş numi-o un «remember» personalizat în repere biografice cu profiluri scriitoriceşti, deoarece, acest volum reeditat ne ajută să pătrundem în pleiada autorilor apropiați asociației, prin portrete literare şi profunde reflecții asupra activității culturale din arealul Gorjului. Trebuie să recunosc faptul că nu am participat de multă vreme la un asemenea eveniment de anvergură cu scriitori și iubitori ai literaturii gorjeneşti, dar, am uitat de oboseală şi m-am simţit ca într-o «familie» aleasă în care actul de comunicare devine şi un prilej de cunoaştere şi de autocunoaştere! În cadrul evenimentului a fost lansat și numărul 11 al revistei «SPICON», avându-l ca director pe dr. Victor Troacă și redactor-șef pe Viorel Surdoiu, o tipăritură specială a asociației, care este menită să promoveze creațiile literare și susținerea cercetării culturale din Gorj.

,,Să te simţi mare, când eşti mic, să te simţi mic, doar atunci când eşti mare”!
Departe de a risca o apreciere encomiastică privitoare la «motorul» asociaţiei, aşa cum l-a numit Gelu Birău, poate într-un termen prea tehnicist, de la bun început, aş putea spune că dr. Victor Troacă este un creator înnăscut, un spirit cu vocaţie, un fel de «oglindă spirituală», cum ar spune Sfântul Arsenie Boca, prin care transpare cu limpezime acel con de lumină necreată care încălzeşte şi care se dovedeşte dătătoare de viaţă! Economist de înaltă profesie, dr. Victor Troacă a lucrat în jur de patru decenii în sistemul bancar și în învăţământul universitar, iar, datorită pasiunii de cercetare și documentare a reușit să publice peste 70 de titluri de carte, cele mai multe, de specialitate. În calitate de Președinte al Asociației s-a dovedit activ în organizarea de evenimente culturale, în scrierea de cronici literare și recenzii, acordând o mare atenție promovării scriitorilor din judeţ, pentru a descoperi biografii ale unor personalități locale sau naționale, iar scriitura sa are claritate, precizie și competenţă demne de apreciat! Trebuie să spun că am înregistrat luările de cuvânt ale vorbitorilor şi apreciez clarviziunea şi sinceritatea lor, pentru că poetul şi epigramistul Doru Fometescu, moderatorul Gelu Birău, scriitorul şi jurnalistul Ion Elena, inegalabilul Ion Popescu-Brădiceni, scriitor și critic literar, marele om de cultură dr. Ion Mocioi, scriitor, jurnalist şi reputat brâncușiolog, ca să nu mai vorbim despre acest «Mecena» al culturii judeţene şi naţionale, care este ziaristul, poetul şi epigramistul Nicolae Dragoş, toţi la un loc şi fiecare în parte exprimând bucuria de a participa la această manifestare ce a reunit, pentru a doua oară, personalitățile culturii gorjene, foarte diverse, datorită președintelui dr. Victor Troacă, un om care posedă calităţi incontestabile de curaj, verticalitate şi altruism, care îşi iubeşte aproapele, aşa cum sublinia criticul Ion Popescu-Brădiceni, care discerne moralitatea, etica şi sensibilitatea faţă de prieteni! Vorbitorii au subliniat că Asociaţia gorjeană susţine cultura românească, știința românească, arta românească, folosind mijloacele cele mai moderne, iar, Președintele Victor Troacă este un model de dăruire în ceea ce privește gândirea, arta și traiul nostru specific românesc din ţinutul de sub munte, pentru a sensibiliza oamenii de cultură ca să se înscrie în această asociație pentru a putea pune în valoare gândirea, arta și morala de tip românesc, înlăturând-o pe cea care a distrus specificul național, iar, poetul Nicolae Dragoş a ţinut cu orice preţ să sublinieze că: ,,Nu scrii pentru gloria ta, ci, pentru că ai o chemare lăuntrică, pentru care nu trebuie să te judeci, dar, trebuie să te simţi mare când eşti mic şi să te simţi mic, doar atunci când eşti mare”, ceea ce sună ca o parabolă hristologică!

,,Pentru orice eroare sau neclaritate, vă cer mii de scuze și vă adresez rugămintea iertăciunii”!
În încheierea primei părţi a manifestării, dr. Victor Troacă, Președintele Asociației, a mulțumit cu mult respect celor prezenți la acest eveniment pentru efortul și dorința de a fi alături de el împreună cu membrii Asociației pe care o conduce, le-a mulțumit autorităților și instituțiilor care au sprijinit activitatea Asociației, dar și partenerilor pentru organizarea acestui eveniment: Centrul Judeţean de Cercetare şi Promovare a Culturii Tradiţionale Gorj, Centrul de Documentare, Cercetare și Promovare «Constantin Brâncuși» Târgu Jiu, Filiala «Jean Bărbulescu» a UZPR și Primăria Târgu Jiu, dar, şi presei care a acordat atenție activității Asociaţiei în decursul timpului. S-a păstrat un moment de reculegere pentru sufletele celor incluși în acest volum, dar, care au plecat în Împărăția Cerurilor, printre care și mentorul spiritual al Asociației, regretatul scriitor Alexandru Doru Șerban! Domnul Preşedinte, dr. Victor Troacă a ţinut să-i mulțumească domnului Minel Cinciulescu, directorul Tipografiei «ProdCom» Târgu-Jiu și al Editurii «Măiastra», sub egida căreia a apărut volumul, ca și Revistei «SPICON», şi echipei redacționale, precum și tuturor colaboratorilor, pentru a concluziona astfel: „Cu o parte dintre creațiile domniilor voastre, pe care eu am reușit să le parcurg, ca și prin cele aflate din documentările pe care le-am făcut pentru scrierea acestei cărți, mi-ați înnobilat inima și sufletul, m-ați mutat din lumea cifrelor care mi-au dominat viața profesională în cea a cuvintelor și a imaginației scriitoricești, și nu în ultimul rând, mi-ați oferit și șansa spre un nou orizont creative! Sunt convins că nu am reușit ceea ce poate mi-aș fi dorit. Cu siguranță că documentarea mea pentru a creiona profilul fiecăruia dintre dumneavoastră, nu a reușit să cuprindă tot ceea ce ar fi fost esențial! Pentru orice eroare sau neclaritate, vă cer mii de scuze și vă adresez rugămintea iertăciunii!”, aceeaşi rugăminte adresând-o şi distinsei sale familii prezentă îndeaproape şi cu suflet, pentru înțelegere, sprijin și susținere în munca nobilă şi de dăruire scriitoricească! În cea de-a doua parte a evenimentului, autorul Cărţii a dat autografe, a făcut fotografii cu cei prezenți și s-au purtat discuții de socializare despre antologie și revistă, despre proiectele de viitor!
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.