Un tânăr de 22 de ani, din județul Gorj, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri, a fost prins de poliţişti. Acesta a fost adus din Germania, având emis pe numele său, de către Tribunalul Gorj, un mandat de arestare preventivă. Târgujianul a fost dus în arest, miercuri.
În perioada 9 – 10 decembrie 2025, Poliția Română a adus în țară șase persoane, pe numele cărora au fost emise mandate de executare a unor pedepse privative de libertate sau mandate de arestare preventivă. ,,Polițiștii au adus în țară un bărbat de 33 de ani, din Dâmbovița, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate. Acesta a fost adus din Spania, având emis pe numele său, de către Judecătoria Târgoviște, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 2 ani și 6 luni. De asemenea, a fost adus în țară un bărbat de 33 de ani, din Iași, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de furt. Acesta a fost adus din Germania, având emis pe numele său, de către Judecătoria Iași, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 2 ani și 3 luni. Totodată, a fost adus în țară un bărbat, de 35 de ani, din Suceava, urmărit internațional pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul rutier. Acesta a fost adus din Republica Portugheză, având emis pe numele său, de către Judecătoria Suceava, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 2 ani și o lună. Polițiștii au adus în țară un bărbat, de 47 de ani, din Bistrița-Năsăud, urmărit internațional pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul rutier. Acesta a fost adus din Germania, având emis pe numele său, de către Judecătoria Dej, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de un an și 2 luni. În aceeași perioadă, a fost adus în țară un alt bărbat, de 22 de ani, din Gorj, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri. Acesta a fost adus din Germania, având emis pe numele său, de către Tribunalul Gorj, un mandat de arestare preventivă”, se precizează într-un comunicat al Poliției Române. Un alt bărbat, de 41 de ani, din Moldova, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, a fost adus din Germania, având emis pe numele său, de către Judecătoria Sectorului 1, un mandat de arestare preventivă. ,,Persoanele în cauză au fost introduse în unități de detenție, în vederea executării mandatelor”, au mai precizat reprezentanții Poliției Române.
Marți, un bărbat de 44 de ani, din județul Caraș-Severin, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de skimming, a fost adus din Germania, având emis pe numele său, de către Tribunalul Gorj, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 4 ani și 6 luni. Și acesta a fost dus în arest.
L.F.










































