Gilortul Târgu Cărbunești va avea o față total schimbată în partea a doua a campionatului. Aflată pe ultimul loc în Seria 6 a Ligii 3, trupa gorjeană a mai pierdut un jucător. Este vorba despre portarul Alex Krupenschi. Tânărul goalkeeper, ajuns la 22 de ani, a semnat cu Jiul Petroșani. Într-o scurtă perioadă de timp, Krupenschi a trecut pe la toate echipele de seniori pe care le-a avut orașul Târgu Jiu: Pandurii, Viitorul și CSM.
,,Originar din Târgu Jiu, Alexandru Krupenschi și-a făcut junioratul la Pandurii Târgu Jiu, club pentru care a debutat și la nivel de seniori, bifând două apariții în Liga a II-a. Ulterior, s-a transferat la Viitorul Târgu Jiu, unde a evoluat în 10 partide în Liga a II-a și Cupa României, fiind un om important între buturi.
În toamna anului 2024, după desființarea clubului Viitorul Pandurii Târgu Jiu, portarul a părăsit echipa și a ajuns la Vulturii Fărcășești, unde a evoluat timp de trei luni. Din iarna anului 2025, Alexandru a semnat cu CSM Târgu Jiu, formație alături de care a contribuit la promovarea în Liga a III-a, apărând poarta echipei pentru jumătate de sezon. Din vara acestui sezon, Alexandru Krupenschi a evoluat pentru Gilortul Târgu-Cărbunești, iar în această perioadă se alătură clubului nostru, fiind pregătit pentru o nouă provocare.
Îți urăm mult succes, Alexandru, evoluții sigure și cât mai multe realizări alături de echipă!”, a fost mesajul transmis de oficialii Jiului.
Gilortul, reunire amânată
Pe de altă parte, Gilortul a fixat reunirea echipei la începutul acestei săptămâni, deși inițial primele antrenamente erau programate pe 21 ianuarie.
Potrivit clubului, ,,conducerea împreună cu staff-ul tehnic lucrează intens pentru conturarea unei echipe echilibrate, care să îmbine experiența cu entuziasmul și dorința de afirmare”. Este evident că formația este pe stare de ,,avarie”, cu toate că președintele Alin Sandu a încercat să transmită un mesaj mobilizator. Cel mai probabil, excluzând doi-trei ,,veterani”, trupa gorjeană se va baza pe jucători ,,necopți” pentru restul sezonului.
,,Pe termen scurt îmi doresc stabilitate financiară și transferuri strategice. Pe termen mediu, urmăresc crearea unui lot tânăr, dornic de afirmare și performanță sportivă. Îmi pun speranțe în evitarea retrogradării, iar dacă acest lucru nu va fi posibil, doresc crearea unei echipe competitive pentru sezonul viitor”, a declarat oficialul gorjean pentru csgilortul.com.
Formația din Târgu Cărbunești revine în ,,oficiale” pe 27 februarie, când se deplasează la ACS Mediaș.
Cătălin Pasăre







































