Vești importante pentru părinți și beneficiarii de prestații sociale!
Plățile pentru alocația de stat pentru copii, indemnizația de creștere a copilului și stimulentul de inserție aferente lunii ianuarie 2026 vor fi efectuate în avans, anunță Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).
Măsura a fost luată deoarece data obișnuită de plată, 8 februarie, cade într-o zi de duminică, motiv pentru care autoritățile au decis devansarea viramentelor, pentru a evita întârzierile.
Astfel, vineri, 6 februarie 2026, sumele vor fi virate direct în conturile bancare ale beneficiarilor care au optat pentru această modalitate de plată.
În cazul persoanelor care primesc banii prin mandat poștal, plățile vor începe începând cu data de 10 februarie 2026, conform calendarului stabilit de Poșta Română.








































