În Duminica a 34-a după Rusalii (a Întoarcerii Fiului risipitor); Ap. 1 Corinteni 6, 12-20; Ev. Luca 15, 11-32; glas 2, voscr.2 la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, textul citit din Sfânta Evanghelie este deosebit de bogat în semnificații, deoarece parabola face parte din chintesenţa spiritualității creștine și a vieții noastre în Hristos! Ea îl surprinde pe om de fiecare dată când acesta se îndepărtează de Dumnezeu, uitându-L, pentru a-și urma propria cale! Această pildă legitimează şi progresul, mic la început, dar triumfător la sfârșit, care-l aduce pe om înapoi, cu inima înfrântă și supus de bunăvoie la casa tatălui său! Cu siguranţă că se poate discuta destul de mult despre această minunată pildă în care este vorba despre trei persoane: un tată şi doi fii ai săi, iar, eroul principal este fiul cel mai tânăr care, la un moment dat, încrezător în puterile sale şi nemulţumit de casa părintească, fiind atras de ispita plăcerilor din tinereţe, îi cere tatălui său partea de avere care i se cuvine şi pleacă în lume iar, de aici încep o serie întreagă de întâmplări în viaţa tânărului plecat din casa părintească, mai ales că păcatele desfrânării în care a trăit l-au sărăcit, l-au desfigurat şi a rămas singur şi gol în sufletul său! Iar, singura îndeletnicire era să păzească porcii şi nu avea nici măcar roşcovele cu care se hrăneau ei. Însă, toate acestea au fost uşor de dus, până la un moment dat, când, din adâncul sufletului său s-a trezit că îl apasă dorul după casa părintească. Şi astfel, văzându-se străin şi gol şi-a adus aminte de dragostea şi bunătatea părintească, cea care îl chema şi îl îndemna să părăsească locul de pierzare în care se afla, luând în acest fel hotărârea de a se întoarce acasă. Constatăm în final că numai credinţa pe toţi îi învredniceşte de bucuria de a sta la masa în care se dă ca hrană «Mielul» lui Dumnezeu, Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Aşadar, vedem cât de necuprinsă şi de binefăcătoare este bunătatea lui Dumnezeu, fiindcă El îi primeşte şi pe cei ce l-au batjocorit, pe cei ce l-au urât, pe cei ce au uitat vreme îndelungată de El, pe cei ce au cheltuit în viaţă zestrea spirituală pe care ne-a dat-o şi ne-a ajutat să o păstrăm şi să o sporim cu darurile revărsate asupra noastră prin Sfintele Taine, pentru că Bunul Dumnezeu ne tămăduieşte sufletul din orice boală rătăcitoare şi pierzătoare, dându-i energii noi, luminându-l cu lumina neînserată a iertării şi a întoarcerii la credinţă!
,,Tată, greşit-am Cerului şi faţă de tine şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău”!
Aşadar, în Duminica a 34-a după Rusalii, aflăm cu încredere şi cu mare bucurie că Dumnezeu ne primeşte pe toţi, cei care venim la El cu părere de rău pentru cele ce am greşit şi ne face părtaşi la masa darurilor sale bogate şi mântuitoare, iar, textul Evangheliei ne spune următoarele: «Zis-a Domnul parabola aceasta: „Un om avea doi fii. Şi cel mai tânăr din ei i-a zis tatălui său: Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine. Şi el le-a împărţit averea. Şi nu după multe zile, adunând toate, fiul cel mai tânăr s-a dus într-o ţară’ndepărtată şi acolo şi-a risipit averea trăind în desfrânări. Şi după ce a cheltuit totul, s-a făcut foamete mare în ţara aceea şi el a început să ducă lipsă. Şi ducându-se, s-a alipit de unul din locuitorii acelei ţări, iar acesta l-a trimis la ţarinile sale să pască porcii. Şi dorea să-şi sature pântecele din roşcovele pe care le mâncau porcii, dar nimeni nu-i dădea. Dar, venindu-şi în sine, a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier aici de foame! Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, greşit-am Cerului şi faţă de tine; nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi. Şi sculându-se, a venit la tatăl său. Şi încă departe fiind el, tatăl său l-a văzut şi i s-a făcut milă şi, alergând, i-a căzut pe grumaz şi l-a sărutat. Şi i-a zis fiul: Tată, greşit-am Cerului şi faţă de tine şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Şi a zis tatăl către slugile sale: Aduceţi-i degrabă haina cea mai scumpă şi-l îmbrăcaţi, şi inel puneţi-I pe mână, şi încălţăminte în picioare; şi aduceţi viţelul cel îngrăşat, înjunghiaţi-l şi, mâncând, să ne veselim; căci acest fiu al meu era mort şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat. Şi au început să se veselească. Iar, fiul lui cel mai mare era la ţarină. Şi când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit cântece şi jocuri. Şi chemând-o pe una din slugi, a întrebat: Ce sunt acestea? Iar ea i-a spus: Fratele tău a venit şi tatăl tău a înjunghiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a primit sănătos. Şi el s-a mâniat şi nu voia să intre; dar tatăl său, ieşind, îl ruga. Iar el, răspunzând, i-a zis tatălui său: Tată, de atâţia ani îţi slujesc şi niciodată nu ţi-am călcat porunca. Şi mie niciodată nu mi-ai dat un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei; dar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu desfrânatele, pentru el ai înjunghiat viţelul cel îngrăşat…Iar el i-a zis: Fiule, tu întotdeauna eşti cu mine şi toate ale mele ale tale sunt. Trebuia însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat» (Ev. Luca 15, 11-32), ceea ce ne ajută ca din pedagogia acestei parabole să ni se arate drumul care se întinde înaintea noastră, atunci când ne hotărâm să trăim în funcție de judecata lui Dumnezeu Care ne tămăduieşte sufletul din orice boală rătăcitoare şi pierzătoare, dându-i energii noi, luminându-l cu lumina neînserată a iertării şi a întoarcerii la credinţă!
,,Acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat”!
Pilda Întoarcerii Fiului risipitor ne prezintă dragostea nemărginită a Tatălui ceresc, care se revarsă atât asupra celor ascultători, precum fiul cel mare, cât și asupra celor păcătoşi și risipitori, precum fiul cel mic, pe care l-a așteptat să se întoarcă din exilul păcatului și să revină la Masa Împărăţiei, făcându-se mare bucurie în cer, la întoarcerea celui păcătos. Pentru mai buna înţelegere a tainelor cerești, Mântuitorul se folosește de un exemplu dintr-o familie în care tatăl, cu doi copii, participă cu durere, atât la plecarea celui tânăr, îndepărtându-se de iubirea părintească, dar, mai ales la întoarcerea lui din rătăcirea și ispita păcatului! De asemnea, pilda ne mai arată, mai întâi, pe fiul cel mai mic și felul cum a plecat din familie, părăsind casa iubitoare a părintelui său, cum s-a îndepărtat de dragostea părintească, luând cu sine ceea ce, omenește, spunea el că îi aparţine, iar, prin acest lucru, în primul rând, vedem prin atitudinea fiului cel tânăr, cât de ușor putem cădea și ne putem îndepărta de la dragostea părintească a Tatălui ceresc, și apoi observăm până unde putem ajunge în această îndepărtare, care este extrema rătăcirii sufleteşti și cea mai de jos treaptă a păcatului. Desigur, poate că în final ne-am fi așteptat ca tatăl să fi reacţionat altfel și să nu-i fi împărţit averea fiului cel mic, știind că o va risipi, dar, Dumnezeu, Care este Atotștiutor, nu ne obligă pentru ca noi să ne manifestăm credinţa în El în mod liber, ci, așteaptă cu multă răbdare ca tot noi, cei liberi, să conlucrăm cu harul Lui, pentru a ne ridica din patima păcatului, pentru că întotdeauna Dumnezeu ne tămăduieşte sufletul din orice boală rătăcitoare şi pierzătoare, dându-i energii noi, luminându-l cu lumina neînserată a iertării şi a întoarcerii la credinţă!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
