România de astăzi pare condusă nu de un guvern ales pentru binele naţiunii, ci de o administraţie ruptă de realitatea socială, ostilă propriului popor şi supusă unor interese străine de destinul acestei ţări. Sub pretextul reformelor, al stabilităţii bugetare şi al aliniamentului european, actuala guvernare aplică politici care sărăcesc deliberat populaţia, lovind în cei mai vulnerabili – pensionarii, salariaţii cu venituri mici, agricultorii şi micii întreprinzători.
Creşterea necontrolată a taxelor şi impozitelor, dublată de scumpiri în lanţ la energie, alimente şi servicii esenţiale – sănătate, educaţie, a transformat traiul zilnic într-o luptă pentru supravieţuire. Pensionarii, după o viaţă de muncă, sunt condamnaţi la umilinţă în timp ce statul le ia din puţinul pe care îl mai au, sub forma unor impozite şi contribuţii absurde. Nu este o eroare de guvernare, ci un model cinic în care echilibrul bugetar se face pe spatele celor fără putere.
În acelaşi timp asistăm la o incompetenţă ministerială cronică. Miniştri fără viziune, fără expertiză şi fără legătură cu domeniile pe care le conduc emit decizii care distrug sectoare întregi ale economiei. Agricultura românească, odinioară coloana vertebrală a ţării, este lăsată pradă importurilor, speculei şi intereselor marilor corporaţii, în timp ce fermierul român este sufocat de birocraţie şi taxe. Bogăţiile naturale ale României sunt vândute pe nimic, concesionate sau exploatate în folosul altora, fără beneficii reale pentru statul român. Resursele, pământul, apa, energia, toate par negociabile, mai puţin demnitatea naţională.
Guvernul nu mai apără interesul public, ci acţionează ca un administrator obedient al unor directive externe acceptate fără dezbatere şi fără apărarea interesului naţional. Corupţia, deşi cosmetizată în discursuri oficiale, rămâne structurală. Contracte publice netransparente, clientelism politic, sinecuri şi privilegii pentru o elită politică ruptă de popor, coexistă cu sărăcia generalizată.
Se cere sacrificiu de la cetăţeni, dar nu există nici un exemplu de responsabilitate reală la vârful puterii. Aceasta nu mai este o simplă criză politică, ci una morală şi naţională. Un stat care îşi tratează cetăţenii ca pe o povară şi nu ca pe o resursă îşi pierde legitimitatea. O guvernare care îşi condamnă poporul sărăcit la emigrare şi resemnare nu poate pretinde că lucrează pentru viitorul României. De altfel, se observă destul de limpede din acţiunile miniştrilor care nu lucrează pentru propriul popor.
România nu mai este guvernată ci administrată ca o colonie, guvernul lovind sistematic în propriul popor ca într-un experimente rece de exterminare socială prin sărăcie, taxe şi umilinţă. Sub masca „responsabilităţii fiscale” acest guvern stoarce populaţia până la epuizare. Pensionarii sunt jefuiţi legali prin impozite şi taxe, prin scumpiri care le mănâncă pensiile înainte de a ajunge la finalul lunii. Oamenii care au muncit o viaţă sunt transformaţi în cerşetori ai propriei existenţe, în timp ce miniştrii se plimbă prin studiourile televiziunilor vorbind despre „ajustări necesare”. Taxele cresc, impozitele se multiplică, preţurile explodează, salariile rămân pe loc iar constituţia şi legile sunt grav încălcate.
Aceasta nu putem spune că este guvernare, ci asfixiere socială. Statul nu mai este protector ci devine un călău fiscal, nu mai construieşte, nu mai produce, nu mai dezvoltă, doar colectează şi distruge. Miniştrii sunt, în majoritate, simboluri ale incompetenţei, unii fără meserie, fără viziune, fără responsabilitate sunt puşi în funcţii cheie doar pentru obedienţă politică. Agricultura este subordonată în mod deliberat, fermierul român este sufocat, pământul ajunge pe mâini străine iar mâncarea din import înlocuieşte producţia naţională. Ţara noastră, care poate hrăni o jumătate de continent, ajunge dependentă de alţii pentru pâinea zilnică. Parlamentul are rol decorativ iar guvernul practică asumarea şi reforma proastă merge înainte. Bogăţiile României sunt vândute pe bucăţi şi negociate în spatele uşilor închise. Resursele naturale, energia, apa, pădurile, toate sunt tratate ca marfă de schimb pentru loialitate politică şi interese externe.
Guvernul nu apără nimic românesc, nu negociază, nu rezistă ci execută ordine. Corupţia nu este o deviaţie, ci coloana vertebrală a sistemului. Contracte umflate, firme de partid, rude, pile, sinecuri – o oligarhie politică trăieşte în lux, în timp ce majoritatea populaţiei este condamnată la frig, foame şi exil economic. Se cere solidaritate de jos, dar sus nu există ruşine, nici răspundere. Aceasta nu mai este o criză temporară, ci o trădare continuă. România a devenit un stat confiscat, golit de sens, redus la funcţia de colector pentru interese străine. Un stat care îşi distruge pensionarii, îşi alungă tinerii şi îşi vinde pământul nu mai poate invoca viitorul. România nu este săracă, România este jefuită. Nu este neputincioasă, este rău condusă împotriva ei. Un guvern care îşi urăşte poporul nu are nici o legitimitate morală să vorbească despre reformă, stabilitate sau progres şi trebuie să plece.
Mircea Tutunaru
