6.8 C
Târgu Jiu
miercuri, 11 martie 2026

,,Gogoașă” mizerabilă servită de Plăveți &co. liderilor sindicali și protestatarilor: renunțarea la 1.800 de angajați depinde de Summitul Euro!

3

În timp ce minerii și energeticienii protestează de o săptămână în fața sediului Complexului Energetic Oltenia, conducerea companiei își vede liniștită de planul de a arunca în stradă aproape două mii de oameni. Sub pretextul unui summit european programat pe 19 martie, adică după ce toate deciziile interne vor fi deja parafate, Directoratul încearcă să calmeze spiritele cu o poveste care nu mai păcălește pe nimeni. În realitate, soarta a 1.793 de salariați este deja decisă, iar povestea servită protestatarilor, prin intermediul liderilor de sindicat, cu summitul Euro și plafonarea prețului la certificatul de CO2, este doar o minciună abjectă.

Decizia e luată
Directoratul CEO a aprobat că, de la 1 aprilie, 1.476 de contracte pe perioadă determinată să nu mai fie prelungite, iar până la 1 mai să fie eliminate încă 317 posturi. În total, 1.793 de oameni vor fi împinși spre șomaj, într-o zonă în care fiecare loc de muncă pierdut înseamnă o familie lovită direct în plex.
Decizia a fost avizată deja de Consiliul de Supraveghere, iar joi, pe 12 martie, Adunarea Generală a Acționarilor are pe ordinea de zi aprobarea așa zisului Plan de reorganizare, restructurare și redresare financiară, care include reducerea numărului de personal cu 1.793 de angajați.
Liderii sindicali și patru tineri protestatari au intrat, marți, la discuții cu conducerea CEO și au ieșit cu o poveste halucinantă despre summitul Euro, din 19 martie, când poate se ia în discuție plafonarea prețului certificatelor de CO2 și, în acest fel, s-ar renunța la reducerea de personal.
Numai că, între timp, AGA CEO are deja programată pe 12 martie ședința în care aprobă reducerea de personal, cu exact o săptămână înainte de Summitul Euro de la Bruxelles și presupusa șansă salvatoare.
Așadar, povestea cu Bruxelles-ul este o gogoașă servită protestatarilor, o vrăjeală menită să mai stingă din furie, deși conducerea știe foarte bine că decizia este luată, iar oamenii sunt deja trecuți pe listă.

Declarația lui Bârsanu confirmă că totul e o minciună sfruntată
După întâlnire, liderul sindical Emil Bârsanu a transmis protestatarilor un mesaj care demască o întreagă mascaradă. ,,Oameni buni, la discuția cu colegii dumneavoastră și cu noi, cu Directoratul, nu știu, cu toții poate am văzut prin presa locală și națională că pe data de 19 martie este un summit la nivel european cu toate țările membre ale Uniunii Europene care plătesc, ca zic așa, cum e și CEO, certificate de CO2. Green Deal-ul ăla, toți îl știm, auzim de el, da? Singura soluție a noastră, a CEO, să continuăm cu toții este ca acel summit să fie de acord cu reducerea acelui certificat de CO2 de la 70-71 de euro, cât este acum pe piața europeană, să fie plafonat în jur de 30-40 de euro. Atunci CEO ar putea face o scădere din ceea ce plătește pe acel certificat și atunci am putea rămâne cu toții la CEO să ne continuăm treaba în cizme și în bocanci”, a declarat Bârsanu.
Doar că această ,,singură soluție” este o minciună sfruntată servită de Plăveți&co. Summitul are loc după ce AGA aprobă concedierile. Chiar dacă Bruxelles-ul ar plafona prețul certificatelor, deciziile interne vor fi deja executate.
Așadar, povestea cu summitul Euro o iluzie aruncată protestatarilor pentru a-i ține liniștiți până trece momentul critic. Un lucru este cert: pentru aprobarea bugetului, potrivit unui act normativ privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul este acționar majoritar, conducerea CEO a trebuit să elaboreze un Plan de reorganizare, restructurare și redresare financiară și cum lui Plăveți&co nu le dă managementul pe de lături, au decis că singura modalitate de a redresa compania este să dea afară 1.800 de angajați.
În fața sediului companiei, protestul continuă, iar mai multe voci dintre mineri și energeticieni au cerut să meargă la București, în fața Ministerului Energiei și la Guvern.
Claudiu Matei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.