Un minor de 16 ani, din județul Maramureș, este cercetat de polițiștii din orașul Târgu-Cărbunești, după ce a fost depistat la volanul unei autoutilitare. ,,La data de 25 martie 2026, în jurul orei 18.15, în timp ce executau atribuțiile de serviciu, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu-Cărbunești au oprit în trafic o autoutilitară condusă de un tânăr de 16 ani, din judeţul Maramureș, care se deplasa pe DJ 661, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, fără permis. Fapta se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
L.F.










































