În Duminica a 22-a după Rusalii; Ap. Galateni 6, 11-18; Ev. Luca 16, 19-31 (Bogatul nemilostiv și săracul Lazăr); glas 5, voscr.11, la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, textul care se citește din Sfânta Evanghelie ne descoperă destinul omului, deoarece Iisus, Învăţătorul nostru suprem, trimite spre noi o rază de lumină, în legătură cu ceea ce va fi dincolo de această viață trecătoare! Parabola este ca o fereastră deschisă spre viaţa viitoare, ca să citim și să stăm fiecare în taina inimii, a sufletului şi a gândului nostru, întorşi spre noi înşine şi să medităm asupra sensului vieții! Pentru că sufletul omului bogat și fără credinţă, fără iubire, fără milă și dreptate, rupt de oameni şi de Biserică este mort și nu simte mila în faţa foamei şi a suferinţei celuilalt, ca o fiinţă necuvântătoare care îşi neagă demnitatea de om prin faptele sale necugetate și pline de lăcomie! În esență, fragmentul evanghelic este suficient de limpede pentru a înţelege că şi bogatul şi Lazăr au ajuns, fiecare, în locul meritat, așa că în cele ce urmează, vom încerca să vedem cu atenție motivele pentru care unul a dobândit Raiul și celălalt a primit pedeapsa Iadului. Prin pilda «bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr», Domnul Hristos ne aduce înainte exemplul malefic al bogatului, dar nu al oricărui bogat, ci al celui care se folosea de surplusul său numai pentru propriile plăceri! Desigur, comportamentul său nu ar fi neapărat rău, dacă ar fi și milostiv, însă, nu doar milostenia îi lipsește bogatului, dar, și indiferența față de săracul Lazăr, ceea ce îi pecetluiește soarta după moarte, prin ajungerea sa în iad, tocmai pentru ca noi să înțelegem că Dumnezeu ne cere să ridicăm ochii, când Hristos ne luminează calea și ne pune înainte viaţa şi moartea, prin care ne descoperă soarta bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr!
Un bogat care se îmbrăca în porfiră și în vison, veselindu-se în toate zilele
Așadar, în Duminica a 22-a după Rusalii, fiecare dintre noi poate înțelege că modul în care creştinul învrednicit de Dumnezeu cu averi să trăiască cumpătat, să-şi privească averea pe care trebuie s-o înmulţească prin muncă cinstită şi cu care să aline şi durerile altora, mai ales în timpul nostru, când este atâta lipsă şi necaz în viața oamenilor, iar, textul Evangheliei spune că: «Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră și în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porții lui, plin de bube, poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar și câinii venind, lingeau bubele lui. Și a murit săracul și a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit și bogatul și a fost înmormântat. Și, în iad, ridicându-și ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam și pe Lazăr în sânul lui. Și el, strigând, a zis: Părinte Avraame, fie-ți milă de mine și trimite pe Lazăr să-și ude vârful degetului în apă și să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie! Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ți aminte că tu ai primit cele bune ale tale în viața ta, iar Lazăr, asemenea, pe cele rele; și acum aici el se mângâie, iar tu te chinuiești. Și, peste toate acestea, între noi și voi s-a întărit prăpastie mare, ca aceia care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi. Iar el a zis: Rogu-te, dar, părinte, să-l trimiți în casa tatălui meu, căci am cinci frați, să le spună lor acestea, ca să nu vină și ei în acest loc de chin. Și i-a zis Avraam: Au pe Moise și pe proroci; să asculte de ei. Iar el a zis: Nu, părinte Avraame, ci, dacă cineva dintre morți se va duce la ei, se vor pocăi. Și i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise și de proroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva din morți» (Luca 16, 19-31), însă, pilda nu se încheie aici, deoarece, bogatul insistă la Avraam, înțelegând că pentru el nu mai e nădejde, dar, totuși, trezit din indiferența de care suferea pe pământ, îl roagă pe Avraam să-l trimită tot pe același Lazăr, odinioară desconsiderat în lumea celor vii, unde bogatul mai are cinci frați care, aflând de chinul său în iad, de teamă că s-ar trezi din păcatele lor și s-ar pocăi, evitând astfel, in extremis, soarta fratelui lor defunct, în cele din urmă Dumnezeu ne cere să ridicăm ochii, când Hristos ne luminează calea și ne pune înainte viaţa şi moartea, prin care ne descoperă soarta bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr!
Un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porții lui, plin de bube…
În cele pe care le-am prezentat, putem desluși faptul că e vorba de un bogat oarecare, fără nume, care trăia îmbrăcându-se în porfiră şi vison şi care o ducea numai în petreceri, iar pe de altă parte, de un sărac cu numele Lazăr, care stătea şi suferea la poarta bogatului.egoist, lipsit de inimă şi de Dumnezeu, cel care se bucura de toate bunurile pământeşti, indiferent la orice durere, care privea cu nepăsare la săracul care stătea la poarta lui şi de care, spune evanghelistul, şi câinii aveau mai multă grijă, decât stăpânul lor. Deci, bogatul din Evanghelie reprezintă omul care-şi foloseşte în mod egoist posibilităţile sale, care face din bogăţie un mijloc de plăcere, de distracţie şi de decădere! În schimb, Lazăr zace bolnav şi plin de bube, chiar dacă în trupul său bătea o inimă curată şi adânc înrădăcinată în încrederea şi iubirea faţă de Dumnezeu, aceea care îi dă o forţă spirituală ca în îndelungata şi adânca lui suferinţă şi răbdare să nu cârtească împotriva celor rânduite oamenilor de Dumnezeu! Aceasta este imaginea vie a mizeriei, dovada cea mai crudă a egoismului şi a nepăsării în viaţă! De bună seamă, că, dacă parabola s-ar opri aici, am putea considera viaţa ca o mare nedreptate, dar Mântuitorul ne arată că după această viaţă vine judecata, iar, atunci putem înţelege planul lui Dumnezeu. Dacă analizăm cele două situații, cea a bogatului și cea a a săracului, între modul lor de viaţă şi al trăirilor pe pământ este o mare deosebire! Chiar dacă se întâmplă că mor amândoi, sufletul lui Lazăr, cel ce pătimise timp îndelungat pe pământ, este dus de îngeri în raiul fericit, pentru vecie, iar, despre bogat se spune numai că a murit şi a fost îngropat, iar sufletul său s-a dus în chinurile iadului. Aici, acela care fusese stăpânit de plăceri în viața de pe pământ, care nu avusese milă de semenul său, cere acum îndurare! Bogatul care ţinuse ochii lipiţi de cele pământeşti, îi ridică acum, cel ce nu văzuse pe Lazăr la poarta lui, îl vede acum, dar, nu îndrăzneşte să se adreseze direct lui Lazăr, ci îl roagă pe Părintele Avraam să-l trimită pe Lazăr să îl ajute! În concluzie, cel care n-a vrut să ajute pe nimeni, cere acum ajutorul sărmanului Lazăr împotriva focului care îl chinuie, îl mistuie și cu degetul de care-i era scârbă altădată să se atingă, dorea acum să-i aducă alinare. Păcatul esenţial pentru care bogatul din Evanghelie a pierdut Raiul este păcatul nesimțirii, căci s-a dovedit insensibil la suferinţa săracului bolnav de la poarta sa. Oricine poate înțelege că bogatul nesimţitor trece pe lângă cel lipsit, ca şi cum ar trece pe lângă un gard surpat, în pofida faptului că suferința lui Lazăr e atât de dureroasă încât și câinii, care în Sfânta Scriptură sunt asociați cu necurăția păgânilor sau cu violența de haită, devin aici milostivi, așa că Dumnezeu ne cere să ridicăm ochii, când Hristos ne luminează calea și ne pune înainte viaţa şi moartea, prin care ne descoperă soarta bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr!
Profesor dr. VASILE GOGONEA
