9.7 C
Târgu Jiu
luni, 30 martie 2026

A ajuns la spital dupa ce s-a răsturnat cu ATV-ul

31

Un accident rutier s-a produs duminică, 29 martie, pe o stradă din Polovragi, unde un tânăr a fost rănit după ce s-a răsturnat cu un ATV pe o stradă din localitate.

În urma verificărilor efectuate de polițiști, aceștia au descoperit că victima nu deținea permis de conducere.

„La data de 29 martie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizați prin apelul 112 de un localnic, cu privire la faptul că pe strada Deceneu, din comuna Polovragi, a avut loc un accident rutier cu un ATV. La fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri, constatând că un tânăr de 24 de ani, din comuna Polovragi, în timp ce conducea un ATV, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, răsturnându-se pe partea carosabilă. În urma evenimentului, tânărul a suferit leziuni și a fost transportat cu ambulanța la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Cel în cauză nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, la fața locului, fiindu-i prelevate mostre biologice de sânge pentru stabilirea unei eventuale alcoolemii. În urma verificării în bazele de date ale Poliției Române, a rezultat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a deține permis de conducere”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.