La 52 de ani, Gheorghe Cîrjă, din satul Buduhala, comuna Telești, transformă lemnul și nuielele în obiecte lucrate cu migală, răbdare și imaginație. Face coșuri împletite manual, linguri de lemn și alte obiecte tradiționale, iar ceea ce a învățat privind peste gardurile vecinilor încearcă acum să transmită mai departe copiilor. Povestea lui începe însă departe de Gorj, în Suceava, și este legată de o întâlnire care i-a schimbat definitiv drumul în viață.
Uneori, oamenii ajung într-un loc pentru muncă și rămân pentru că își găsesc acolo familia, rostul și locul căruia ajung să-i spună acasă. Așa s-a întâmplat și în cazul lui Gheorghe Cîrjă. Originar din județul Suceava, acesta a ajuns în Gorj în urmă cu aproximativ 25 de ani, pentru a lucra cu animalele. Nu avea de gând să se stabilească aici, însă o poveste de dragoste i-a schimbat planurile. Astăzi locuiește în satul Buduhala, comuna Telești, unde și-a construit o viață și a descoperit un meșteșug pe care îl practică de un sfert de secol.
Venea primăvara și pleca
toamna, până când a întâlnit-o pe cea care avea să-i devină soție
Gheorghe Cîrjă a muncit de mic. La numai 8 ani îngrijea deja animale, iar această îndeletnicire l-a însoțit în primii ani ai vieții. Ajuns la vârsta de 26 de ani, a venit pentru prima dată în Gorj, tot pentru a lucra cu animalele. Obișnuia să vină primăvara, iar toamna, când vremea începea să se răcească, se întorcea acasă, în Suceava. A repetat acest drum până într-o primăvară, când a cunoscut-o pe femeia care avea să-i devină soție. Întâlnirea le-a schimbat amândurora viața. În 1998, după aproximativ trei ani de când venea în Gorj, cei doi s-au căsătorit, iar Gheorghe a ales să rămână în satul Buduhala.
Nu a învățat meseria în familie. A furat-o privind la vecini!
Deși astăzi lucrează obiecte care păstrează farmecul meșteșugurilor de altădată, Gheorghe Cîrjă nu provine dintr-o familie de meșteri populari. Nimeni dintre apropiații săi nu se ocupa cu împletitul nuielelor sau cu prelucrarea lemnului. A descoperit acest meșteșug după ce s-a stabilit în Gorj. Vecinii săi lucrau coșuri, iar el a început să le urmărească atent mișcările, să observe tehnicile și să încerce singur. Nu a avut parte de lecții propriu-zise și nici de cineva care să stea lângă el pentru a-i explica fiecare etapă.
„Eu am preluat meșteșugul de la vecini. Nu a lucrat nimeni din familia mea. Pot să spun că am furat meseria de la alții, cum se spune. Mă uitam la ei cum lucrează și am început să fac și eu. Mi-a plăcut și, de atunci, lucrez încontinuu. Cred că sunt vreo 25 de ani”, povestește Gheorghe Cîrjă.
La început, împletitul coșurilor era mai degrabă o pasiune, o ocupație pentru perioadele în care nu avea alte treburi. În timp, însă, a devenit o parte importantă din viața sa.
O lingură de lemn poate însemna o zi întreagă de muncă
Dacă împletitul coșurilor este meșteșugul pe care îl practică de aproximativ 25 de ani, coplitul lingurilor de lemn este o îndeletnicire mult mai recentă. A început să le confecționeze abia în urmă cu aproximativ jumătate de an, după ce a urmărit munca unui coleg din atelier. Chiar dacă la prima vedere o lingură pare un obiect simplu, realizarea ei manuală presupune numeroase operațiuni și multă răbdare.
Totul începe cu alegerea lemnului. Meșterul preferă esențele moi, precum salcia, teiul sau plopul, pentru că acestea se prelucrează mai ușor. Bucata de lemn este spartă în dimensiunile dorite, apoi începe cioplirea, până când capătă forma lingurii. Urmează finisarea și scobirea părții în care va fi pusă mâncarea. Cât durează tot acest proces? Aproximativ o zi întreagă pentru o singură lingură! „O lingură, ca să o aduci la forma finală, îți ia o zi întreagă. Trebuie spart lemnul, trebuie să-i dai forma, să o cioplești, să o scobești și să o finisezi. Sunt multe operațiuni. Dacă faci una mai mare, pentru mestecat, cu modele, mai pierzi și ceva timp în plus”, explică meșterul.
Pentru el, nu este suficient să știi să folosești uneltele. Imaginația are un rol esențial, mai ales atunci când vine vorba despre modelele decorative.
Modele inspirate din Coloana fără Sfârșit și din motivele tradiționale
Gheorghe Cîrjă nu se limitează la realizarea unor obiecte simple, strict pentru uz casnic. Încearcă să le ofere un aspect aparte, păstrând în același timp legătura cu tradiția.
Unele dintre motivele pe care le folosește sunt inspirate din sculptura populară, din covoarele țărănești, din farfuriile pictate și din vechile modele întâlnite în gospodăriile românești. Printre elementele care îl inspiră se numără și Coloana fără Sfârșit, opera lui Constantin Brâncuși, de unde a preluat idei pentru ornamentele pe care le realizează.
„Încercăm să păstrăm modelele vechi, cele pe care le făceau bătrânii. Ne inspirăm din diferite țesături, din picturi și din motive tradiționale. Eu am încercat să fac și alte modele, inspirate din Coloana lui Brâncuși, pentru că vreau să ducem mai departe tradiția și să avem ceva specific zonei noastre”, spune acesta.
Astfel, obiectele sale nu sunt doar linguri sau coșuri folositoare în gospodărie, ci și mici piese în care se întâlnesc îndemânarea, creativitatea și elementele de identitate tradițională.
De la coșuri pentru gospodărie, la obiecte care ajung și peste hotare
De-a lungul anilor, meșterul din Buduhala a realizat o mulțime de obiecte: coșuri pentru rufe, coșuri pentru dus la biserică, coșuri pentru damigene, târne pentru porumb, fructiere și alte împletituri folosite în gospodărie. A participat la numeroase târguri și expoziții, unde și-a prezentat lucrările și a avut ocazia să întâlnească oameni interesați de meșteșugurile tradiționale.
A ajuns inclusiv în Grecia și la Chișinău, iar participările la evenimentele din afara țării i-au oferit ocazia să facă schimb de experiență cu alți meșteri. Urmează și o deplasare în Malta, în cadrul unei activități dedicate tradițiilor și meșteșugurilor. Spune că a întâlnit oameni curioși, care au stat lângă el și colegii săi pentru a vedea cum se realizează manual aceste obiecte.
„Sunt oameni cărora încă le place ceea ce facem. Când am fost la Chișinău, de exemplu, au venit lângă noi și au fost interesați să vadă cum lucrăm. Când văd cum se împletesc nuielele și cum prind formă coșurile, își dau seama că este multă muncă în spatele unui asemenea obiect”, povestește Gheorghe.
Obiectele făcute manual rezistă zeci de ani. Concurența produselor ieftine pune însă meșteșugul în dificultate
Una dintre problemele cu care se confruntă meșterii populari este concurența produselor realizate industrial, în special a celor mai ieftine, fabricate în serie.
Gheorghe Cîrjă spune că obiectele lucrate manual sunt mai rezistente, însă prețul mai mic al produselor industriale îi determină pe mulți cumpărători să le aleagă pe acestea din urmă.
A observat diferența inclusiv în cazul coșurilor pentru damigene. Odată cu apariția recipientelor din plastic și a accesoriilor fabricate industrial, cererea pentru coșurile împletite a scăzut. Cu toate acestea, unii dintre clienții care au ales inițial variantele din plastic s-au întors ulterior la meșterii populari. Motivul? Produsele nu au rezistat în timp așa cum se așteptau.
„Am avut oameni care au venit după un an sau doi și au vrut din nou coșuri din nuiele, pentru că cele din plastic nu au rezistat. Eu am coșuri făcute acum mulți ani, care încă sunt folosite. Cele lucrate manual sunt mai rezistente”, spune meșterul.
Mai mult, acesta atrage atenția că produsele tradiționale au nevoie de promovare. Participarea la târguri îi ajută pe meșteri să fie cunoscuți, însă nu este suficient pentru ca lucrările lor să ajungă la cât mai mulți cumpărători.
„Este rău că nu prea are cine să ne promoveze. Noi mergem la expoziții, ne prezentăm lucrările, dar ar trebui să existe și mai mult sprijin pentru ca produsele noastre să fie cunoscute și în alte locuri. Străinii sunt foarte interesați când văd cum lucrăm manual”, mărturisește acesta.
30 de copii învață să împletească nuiele la Telești
Poate cea mai importantă parte a poveștii lui Gheorghe Cîrjă este faptul că nu păstrează acest meșteșug doar pentru el. De aproximativ șapte ani, este meșter popular în cadrul Școlii Populare de Arte „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, unde îi învață pe copii și pe cursanți tehnicile împletirii nuielelor, inclusiv în cadrul secțiilor externe.
La Telești, acesta are aproximativ 30 de copii care participă la activități, iar alți cursanți sunt înscriși pentru a învăța acest meșteșug.
Nu este întotdeauna ușor. Unele tehnici presupun mult exercițiu, iar cea mai mare provocare pentru începători este să învețe să lucreze cu mai multe nuiele în același timp. Meșterul a găsit chiar și o soluție practică pentru a-i ajuta: a realizat un dispozitiv cu orificii, prin care copiii pot introduce mai ușor nuielele și pot învăța treptat tehnica.
„Am copii care prind repede și care au început să lucreze foarte bine. Am avut și cursanți care, după aproape doi ani de exercițiu, au reușit să facă și coșuri mai complicate. Cel mai greu este să învețe să lucreze cu mai multe nuiele odată”, explică Gheorghe.
Pentru el, fiecare copil care învață să împletească reprezintă o șansă ca acest meșteșug să nu dispară.
De ce nu mai pot trăi meșterii doar din ceea ce lucrează cu mâinile lor
Deși pasiunea nu i-a dispărut, Gheorghe Cîrjă recunoaște că astăzi este tot mai greu să trăiești exclusiv din împletitul nuielelor sau din prelucrarea lemnului. În urmă cu câțiva ani, comenzile erau mult mai numeroase. Avea perioade în care trebuia să realizeze zeci de coșulețe într-o singură zi, iar cererea era suficient de mare încât și soția sa îl ajuta la muncă.
Între timp, lucrurile s-au schimbat. Prețurile mici oferite pentru produsele lucrate manual și costurile deplasărilor au făcut ca unele comenzi să nu mai fie rentabile. Meșterul își amintește că ajunsese să primească doar cinci lei pentru un coșuleț, iar pentru a livra câteva bucăți trebuia să consume timp și bani cu transportul.
„Înainte primeam comenzi de 50 sau chiar 100 de bucăți și merita să lucrez. Au fost perioade când făceam foarte multe. Dar, când a început să fie vorba de câteva coșulețe și trebuia să mă deplasez pentru ele, nu mai merita. Astăzi, dacă nu ai și un salariu, este foarte greu să trăiești numai din acest meșteșug. Mai vinzi la expoziții, mai acoperi câte o cheltuială, dar nu poți să te bazezi doar pe asta”, spune el.
În plus, nici materia primă nu se mai găsește la fel de ușor. Răchita, una dintre cele mai potrivite plante pentru împletituri, a devenit mai greu de procurat în anumite zone, iar meșterul trebuie să caute locuri de unde să o poată recolta.
O meserie care nu trebuie să dispară odată cu cei care o cunosc
După atâția ani de muncă, Gheorghe Cîrjă privește cu realism viitorul meșteșugurilor tradiționale. Copiii care vin la cursuri învață tehnicile, însă puțini pot transforma această îndeletnicire într-o sursă sigură de venit.
El consideră că lucrul manual poate rămâne, în primul rând, o pasiune pe care fiecare să o ducă mai departe, chiar dacă nu reușește să trăiască din ea.
Iar dacă există un lucru pe care și l-ar dori, acela este ca tehnicile învățate și păstrate de-a lungul timpului să nu se piardă.
Povestea lui Gheorghe Cîrjă este, până la urmă, despre un om care a venit în Gorj pentru o muncă și a rămas pentru dragoste, care a învățat un meșteșug fără să aibă un profesor și care astăzi a devenit el însuși profesor pentru o nouă generație. A învățat privind la alții, a muncit ani întregi pentru a-și perfecționa tehnica, iar acum îi învață pe copii să facă același lucru.
Poate că nu fiecare coș împletit îi aduce un câștig pe măsura orelor de muncă, dar fiecare copil care reușește să ducă la capăt o împletitură înseamnă că o bucățică din această tradiție merge mai departe.
De la copilul din Suceava care îngrijea animale, la meșterul popular din Buduhala care îi învață astăzi pe copii să lucreze cu lemnul și nuielele, drumul lui Gheorghe Cîrjă arată că uneori o întâlnire îți poate schimba locul în care trăiești, iar o pasiune descoperită întâmplător îți poate deveni rostul unei vieți.
