La mijloc de toamnă, se împlinesc 32 de ani de la trecerea la cele veșnice a unuia dintre marii sculptori în lemn și arhitecți ai Gorjului: Nicolae Vânătoriu, un om care și-a dedicat viața universului satului tradițional românesc și oamenilor săi. Născut la 28 septembrie 1911, în localitatea Argetoaia, satul Malumnic, din județul Dolj, Nicolae Vânătoriu a cunoscut de mic frumusețea și unicitatea satului românesc tradițional. La origine, tehnician arhitect, acest om este cel care a realizat macheta Muzeului Arhitecturii Populare de la Curtișoara, un adevărat muzeu în aer liber, unde, alături de profesoara Elena Udriște, a participat în mod efectiv la restaurarea autentică a pieselor din colecția muzeului.
Scurtă biografie a sculptorului Nicolae Vânătoriu
Absolvent al Școlii Tehnice de Arhitectură, Nicolae Vânătoriu a intrat în Armata Regală, ca militar activ, în anul 1934, desfășurându-și activitatea până în anul 1947 atunci când a fost trecut în rezervă cu gradul de Maior Comandor de Aviație. Evenimentele istorice ale vremii l-au adus la Târgu-Jiu, unde își va trăi cea mai mare parte a vieții. În anul 1969, Nicoae Vânătoriu realizează schițele necesare pentru Muzeul Arhitecturii Populare de la Curtișoara, alături de profesoara Elena Udriște, punând bazele acestei moșteniri inestimabile a culturii gorjene.
La sfârșitul celui de Al doilea Război Mondial se căsătorește cu basarabeanca Olga Rotaru, rodul dragostei dintre cei doi fiind copiii Romeo, Elena și Doina. La venirea la putere a comuniștilor, Nicolae Vânătoriu este dat afară din aviație și din Armata Regală pentru refuzul său de a se înscrie în Armata comunistă a poporului.
După trecerea în rezervă, fiind un om inventiv, el s-a adaptat noilor condiții de orânduire socială. A deschis un atelier de tinichigerie unde repara mașini pentru a-și câștiga existența, după care a realizat o moară unde vecini și cetățeni din împrejurimi veneau și măcinau grăuntele de porumb sau boabele de grâu. Ulterior, se dedică marilor pasiuni care îi vor domina viața, și anume sculptura, pictura și arhitectura. De altfel, sculpturile sale reproduc în miniatură Casa Negreanu din orașul Țicleni, Biserica din Timișeni, o casă tradițională din Plopșoru sau o casă de lemn cu cerdac. Sculptorul Nicolae Vânătoriu s-a arătat interesat de realizarea unor opere reprezentând lumea satului, cu preocupările și îndeletnicirile sale: ,,Mitu Ciobanul”, „Baci cu furcă în brâu”, „Spre târg cu rațe la piață”, „Ioana cu vadră și pânză înălbită” sau „Lisandra la ciutură”.
Tematica rustică, predominantă în opera și lucrările sculptorului
Utilizând tehnica originală a pastei de argilă, frumos colorată și ingenios așezată pe pânză, tematica rustică este predilectă și în picturile lui Nicolae Vânătoriu; în acest fel maestrul gorjean va reuși să realizeze tablouri deosebite, precum „Troiță”, „Casa veche din lemn”, ,,La poartă”, „Casa din Țicleni”, „Hogeagul”, ,,Lăptărese spre târg”, „Taină la fântână”, „Olteancă cântând” și multe altele.
Demn de menționat este faptul că majoritatea operelor lui Nicolae Vânătoriu încântau pe cei care treceau pragul expozițiilor de la Târgu-Jiu sau de pe litoralul românesc, bucurând pe vizitatorii orașului situat pe Jiul de Sus și făcându-i să se simtă iarăși acasă, în satul tradițional al moșilor și strămoșilor noștri. Pe lângă sculpturile și picturile amintite, Catalogul lucrărilor realizate de către Nicolae Vânătoriu cuprinde și valoroase opere din bronz: „Autoportret”, „Cap de fată”, „Profesorul Mitică Antonescu”, „Odaie” și „Troițe la Rasovița”.
Muzeu reprezentativ pentru județul Gorj, la Curtișoara
Muzeul Arhitecturii Populare de la Curtișoara, unde se regăsesc numeroase monumente de arhitectură și tehnică populară din județul Gorj, cuprinde o biserică din zid, cu hramul „ Sf.Prooroc Ioan Botezătorul (1820)”, construcții țărănești din lemn (case, pivnițe, pătule, instalații tehnice populare din secolele XVIII-XIX), cu mobilier țărănesc, piese din port, țesături, unelte, ceramică. De remarcat este și faptul că aici cea mai veche piesă expusă în cadrul Muzeului este casa popii Udriște, construită cu mai bine de două sute de ani în urmă, Muzeul Arhitecturii Populare de la Curtișoara având și alte două biserici: prima – ctitorie a Bălașei Cornoiu, de la 1821, cu hramul ,,Sf. Ioan Botezătorul” – iar a doua, aparținând familiei Tătărăscu, cele două lăcașuri de cult fiind strămutate în anul 2002 din satul Poiana (Rovinari), la care se adaugă și fântâna „Sf. Arhangheli” (1896).
Prieten cu marele sculptor Constantin Brăncuși
În volumul ,,Mărturisiri dramatice”, semnat de V. Roibu, este menționat faptul că Nicolae Vânătoriu îl cunoștea pe sculptorul Constantin Brâncuși și că titanul de la Hobița îl respecta, purtându-i o deosebită stimă.
Autorul amintit a stat de vorbă cu cumnatele arhitectului Vânătoriu care i-au mărturisit că acesta îl aștepta pe sculptorul Brâncuși la aeroport, în București, atunci când acesta avea nevoie.
Oameni de cultură, despre arhitectul gorjean
Grigorie Haidău, un important om de cultură gorjean, spunea în anul 2015: „Domnul Nicu Vânătoriu era un om dârz, dintr-o bucată (…) care participase la luptele din 1945. A avut șansa ca în timpul școlii tehnice să facă și desen tehnic, iar talentul dat de Dumnezeu l-a ajutat în viață.
Îmi amintesc cum umbla peste tot cu o geantă neagră din piele și cu mapa de arhitect, cu numeroase schițe de biserici, case vechi de lemn, porți țărănești, pivnițe, toate pentru a fi puse la dispoziția meșterilor care urmau să lucreze la viitorul Muzeu al Arhitecturii Populare de la Curtișoara. Era o muncă de echipă: Elena Udriște – profesor de istorie, Nicoale Vânătoriu – tehnician arhitect și Edy Matalier – fotograf.
Nu de puține ori i-am admirat stilul meticulos, făcut bine și cu răspundere, stilul în care își făcea planșele. Mi-a aduc aminte schița fruntarului unei case și faptul că el mi-a spus că este cea mai împodobita piesă tectonică a casei, la fel cum este împodobită fruntea omului cu gânduri”.
,,Am citit undeva, de curând, că un Institut American ar fi încercat să studieze modul în care se formează liniștea în pădure. Rezultatele sunt încă controversate – că din poziția copacilor, că din expunerea frunzelor sus pe ramuri sau jos în straturi, cert este că în pădure e liniște, fapt cu care sunt de acord și cercetătorii noștri.
Aceeași liniște nemaipomenită, dar de o cu totul altă natură, am întâlnit-o vizitând Muzeul Satului din Curtișoara.
O liniște formată din mai multe liniști, un sat ne-sat, real și inexistent totodată, un sat format din esențe de sate, un sat-simbol. Da, întâlnim și aici pădurea – bârne, șindrilă, vedre, căuce, obezi, șpete, fuse, furci și alte obiecte sfințite de mâna țăranului român și rude de fibră și de sânge cu statuile în lemn ale lui Brâncuși.
Era prin luna mai când am vizitat acest Muzeu în aer liber, cânta privighetoarea lui Macedonski, și liliacul Gorjului era înflorit”, spunea marele scriitor român Marin Sorescu.
Marius STOCHIȚOIU
