-V.G. Domnule profesor dr. Constantin Arcuş, în aceste zile ne încearcă o toamnă ploioasă și rece, iar, dumneavoastră bateți drumurile la Târgu-Jiu, la Craiova și chiar la București, pentru a duce mesaje de colaborare cu factorii de decizie în domeniile Educaţia…şi educației, culturii și chiar ale dezvoltării relațiilor de prietenie româno-chineze, pentru a promova un multiculturalism complex prin activităţile pe care dumneavoastră le iniţiaţi şi le coordonaţi cu aleasă competenţă!
-C.A. Domnule profesor Vasile Gogonea, vă mărturisesc dumneavoastră şi tuturor cititorilor Ziarului «Gorjeanul», tuturor gorjenilor iubitori de cultură şi educaţie, că Societatea Cultural-Științifică RĂDINEȘTI-GORJ (SCSRG) organizează periodic manifestări cultural-educative și omagiale, în proiectarea cărora mă consult zilnic, atât cu tatăl meu, cât și cu soția și cu mama mea, socotindu-mă un om norocos că pot beneficia încă de sfaturile lor. În ceea ce privește proiectele de care mă preocup, multe dintre ideile de lucru au venit de la tatăl meu, iar, dacă unele soluții ale mele nu ating un anumit nivel de exigență, tatăl meu acceptă propunerile sub rezerva îmbunătățirii acestor soluții, pentru că și soția mea, și mama Arcuș Margareta, profesor de matematică, poate ceva mai exigentă în aprecieri, cu toți facem eforturi pentru a asigura suma necesară cofinanțării proiectelor care privesc viitorul societății noastre cultural-științifice!
,,Caut să înțeleg mai bine, cum putem să ne iubim cu adevărat copiii”!
-V.G. Dar, în calitate de cadru didactic și de instructor cultural pentru formațiile artistice din Rădinești, din Craiova și din alte localități, lucrați cu copiii, cu tinerii care pășesc în viață în aceste vremuri pline de încercări, cum vă descurcați și veniți mereu înaintea lor cu zâmbetul dumneavoastră și cu mângâierea plină de învățătură?
-C.A. Prin activitățile pe care le desfășor, de cele mai multe ori caut să înțeleg mai bine, cum putem să ne iubim cu adevărat copiii, de aceea, învăţătura despre educarea copiilor nu are nimic dintr-o pedagogie teoretică şi abstractă, pentru că nu vom afla în ea o «teorie», ci, principii şi sfaturi care îi ajută pe părinţi să se poarte după cum e drept şi bine, în diferite împrejurări.
-V.G. Aș dori să vă referiți la dragostea omenească şi la dragostea creştină, la cosubstanțialitatea acestor sentimente omenești!
-C.A. Fie că e vorba de iubirea copiilor, fie de iubirea dintre soţi, dintre părinți și copii, fie de iubirea de aproapele, în general, credința noastră străbună nu face deosebire între iubirea creştină și iubirea de rând, numindu-le pe una «dragostea lui Hristos», şi pe cealaltă «dragostea oamenilor» sau «dragostea omenească», parcă îndemnând: «Iubiţi cu dragostea lui Hristos, nu cu dragoste omenească!», pentru că dragostea omenească poate să facă și rău celui iubit. Unei mame care avea probleme cu unul dintre cei patru copii ai ei, pe care spunea că-l iubeşte mai mult decât pe ceilalţi, un Sfânt Părinte i-a spus: „Tu nu-l iubeşti cu dragostea lui Hristos şi îi faci rău”, pentru că într-adevăr, iubirea omenească, proprie firii căzute, este negreşit întinată de patimi, mai ales de reaua iubire de sine, din care se naşte dorinţa de a-l domina pe celălalt, de a ne împlini prin el visele şi năzuinţele noastre, de a face din el unealta voinței noastre, iar, copilul simte acest lucru! Numai dragostea lui Hristos este mărinimoasă şi curată, doar ea voieşte ce este cu adevărat bine pentru celălalt, respectându-i deplin persoana , adică, personalitatea, voinţa şi libertatea sa!
-V.G. Ce frumos vorbiți, nu prea am avut prilejul să aud asemenea cuvinte frumoase din partea unui om care face educația copiilor!
-C.A. Domnule profesor, știu că dumneavoastră excelați prin educația în spiritul credinței noastre creștine, de aceea, cred că respectul libertăţii copilului trebuie să fie și un model al iubirii creştine, ca un principiu de educare, iar, în educația școlară și extrașcolară respectul desăvârşit al libertăţii celuilalt este o lege a dragostei creştine. Un astfel de respect se cuvine să avem şi faţă de copil, de la cea mai fragedă vârstă!
,,Părinţii trebuie să-l accepte şi să-l iubească pe copil, aşa cum este educat”!
-V.G. Iar, pentru că astăzi începe școala, după o scurtă vacanță de toamnă, părinţii pot să ia pildă de iubire de la frica de Dumnezeu, izvorul înțelepciunii!
-C.A. Desgur, pildă de respectare a celuilalt să ne fie Dumnezeu, Care respectă libertatea fiecărui om şi nu-l sileşte să I se închine sau să respecte Voia Sa. Domnul Însuşi, ne este pildă vie, căci n-a silit pe nimeni să-L urmeze, ci doar a spus: ,,Oricine voieşte să vină după Mine… (Luca 8, 34).
-V.G. Dragostea dintre părinți și copii este o problemă spinoasă a zilelor noastre!
-C.A. Părinţii trebuie să-l accepte şi să-l iubească pe copil, aşa cum este educat, mai ales dacă educatorul poate face dovada că a respecta caracterul particular al personalităţii fiecărui om este o prioritate, pentru că fiecare om este chipul slavei celei negrăite a lui Dumnezeu, deşi poartă rănile păcatelor! Trebuie să iubim pe fiecare copil, pe fiecare om cu defectele sale, de aceea, nu te strădui să înlături sau să îndrepţi defectul altuia, ci, iubeşte-l cu defectul său cu tot!
-V.G. Considerați că părinții trebuie să se ferească de orice formă de constrângere?
-C.A. Este nevoie ca părinţii să nu-i constrângă în nici un fel pe copiii lor, să nu-i silească la nimic, să nu-i ameninţe şi să nu-i sperie! În acest fel, îi atrag la manifestări culturale pe copiii cu care lucrez, pentru că iubirea poate fi şi asupritoare, și atunci, nu mai este iubire adevărată, care respectă felul de a fi şi libertatea celuilalt, ci expresia unei iubiri egoiste, a celui care vrea să-l modeleze pe celălalt după chipul şi asemănarea sa şi să-l supună voinței sale!
-V.G. Educația copiilor presupune multă sensibilitate și chiar empatie, pentru că a pătrunde în sufletul copilului este o tainică «excursie» instructive-educativă!
-C.A. În felul acesta, trebuie să ne purtăm întotdeauna, să respectăm libertatea copilului, opțiunea lui, pentru că dascălul meu de suflet, al cărui chip mă călăuzește, se purta aşa cu fiii săi și de fiecare dată când mă întâlneam cu el, eram foarte impresionat de libertatea pe care o acorda persoanei cu care stătea de vorbă. N-a constrâns pe nimeni să facă un anumit lucru şi niciodată nu a sugerat ceva care să încalce libertatea altora. Nu voia ca noi să-i dominăm pe alţii, ci, voia să ne respectăm unul pe altul! Cu libertatea pe care le-o acorda celor care veneau să-i ceară sfatul, îi ajuta să-şi dea seama cum nu se poate mai bine dacă merg pe un drum greşit! Avea toată autoritatea de a exercita asupra noastră o influenţă profundă şi de a ne face foarte uşor să urmăm calea aleasă de el. Dar n-o făcea cu asprime, ci, prefera ca noi să ne alegem singuri calea, cu deplină libertate şi răspundere în alegerea noastră!
-V.G. Vă mulțumesc pentru acest interviu minunat și sper ca în viitor să continuăm asemenea teme de larg interes pentru oamenii de toate vârstele! LA MULȚI ANI!
Profesor dr. Vasile GOGONEA,
Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, Filiala «Jean Bărbulescu» Gorj-Mehedinţi
