13.8 C
Târgu Jiu
vineri, 17 aprilie 2026

Victorie pentru îndeplinirea obiectivului

4

CSM Târgu Jiu are un meci foarte important vineri, pe teren propriu. Pe ,,Constantina Diță” vine Unirea Bascov, echipă aflată pe poziția a șasea în play-out-ul Seriei 6 din Liga 3 de fotbal. La 10 puncte distanță, pe locul doi, se află echipa lui Mario Găman, care vine după o serie impresionantă, contabilizând șapte jocuri fără înfrângere. Un succes în runda a treia din play-out ar scuti definitiv de griji trupa gorjeană, cu patru etape rămase până la finalul sezonului. Antrenorul gazdelor este optimist înainte de acest joc și face un apel la public. Meciul începe la ora 20.00.
,,Venim după o serie excelentă, băieții au arătat personalitate și echilibru, iar atmosfera este foarte bună în vestiar. Cred eu că echipa a găsit o consistență atât defensiv, cât și ofensiv, asta și prin revenirea celor trei jucători care au fost accidentați, plus cooptarea lui Brînzan. Sunt rezultate care ne dau încredere pentru ceea ce va urma. Într-adevăr, ținând cont că este primul meci din play-out acasă, ținând cont că jucăm în nocturnă pe acest stadion minunat al nostru, eu sper ca spectatorii să vină în număr cât mai mare la meci.
Putem face o atmosferă superbă, și cred că ar fi normal, pentru că băieții au arătat în acest început de campionat că merită o asistență mult mai mare.Avem ritm, am prins încredere, avem o continuitate în rezultate și asta spune multe despre cum au evoluat acești băieți. Acum sperăm ca și acasă, când jucăm, să se vadă aceleași lucruri. Am speranțe mari că după acest joc o să acumulăm încă trei puncte în economia clasamentului, care ne vor ajuta să ne menținem locul pe care suntem și să ne dea încredere pentru ceea ce va urma”, a declarat principalul gorjean.
Sunt mici probleme cu răcelile la CSM Târgu Jiu înainte de acest joc, dar entuziasmul general este principalul atu al formației din Gorj, care a progresat vizibil în a doua parte a sezonului.
,,Întâlnim o echipă de jucători cu experiență mare, dar eu sper ca, acasă, să fim noi acea echipă de care are nevoie acest oraș, o echipă care să nu dea nicio șansă adversarului din primul până în ultimul minut. Am convingerea că după acest joc ne vom bucura din nou. Am avut ceva probleme medicale din cauza unor răceli ușoare, dar cred eu că, la ora următorului antrenamentului, toată lumea va fi aptă și pregătită. Așteptăm cu nerăbdare acest joc, mai ales că jucăm la ora 20.00. Este o oră la care sunt programate jocuri de nivel înalt și eu cred că mai mare motiva ție nu poate fi”, a mai spus Găman.
Cel mai probabil, la finalul campionatului și locul 6 din Seria 6 va retrograda în Liga 4, astfel că ar putea fi una dintre ultimele șanse pentru formația din Bascov să își asigure, sportiv, salvarea. Pe de altă parte, distanță față de locul 5 este una însemnată: 7 puncte.

Meciurile rundei
Vineri 17 Aprilie 2026, ora 17.00
AFC Inter Stars Sibiu 2020 – ACS Mediaş 2022
Vineri 17 Aprilie 2026, ora 20.00
CSM Târgu-Jiu – ACS Unirea Bascov
Sâmbătă 18 Aprilie 2026, ora 17.00
ACS Muscelul Aro Câmpulung – ACS Viitorul Dăeşti
AS FC Păușești-Otăsău – CS Gilortul Târgu Cărbuneşti

FOTO: Cristinel Nicolae Caval
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.