-V.G. La Mulţi Ani, domnule Ionică Boştină, de ziua dumneavoastră onomastică, pentru că astăzi, creștinătatea îl prăznuiește pe Sf. Ier. Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei, cu care dumneavoastră vă asemănați și prin virtutea milosteniei!
-I.B. Vă mulţumesc, domnule profesor, Vasile Gogonea, pentru că am abonament la Ziarul «Gorjeanul» şi vă citesc mereu articolele, iar, la rândul meu, vă adresez aceleaşi urări de sănătate şi de multe împliniri în activitatea frumoasă pe care o desfăşuraţi!
-V.G. Știu că a trecut multă vreme de când nu am purtat un dialog, poate sunteți chiar supărat pe mine, dar, pentru că suntem în ajunul lăsatului secului pentru Postul Nașterii Domnului, aș dori să discutăm puțin despre viața acestui sfânt pe care l-am evocat cândva, când vă pregăteați să faceți daruri pentru niște copii săraci!
-I.B. Domnule profesor, știu mai puține lucruri despre viața acestui sfânt, dar, sunt convins că dumneavoastră mă veți ajuta ca să-l facem cunoscut cititorilor ziarului de suflet al gorjenilor!
,,Mila îl face pe om să semene cu Dumnezeu”!
-V.G. Domnule Ionică cel milostiv, în lumea aceasta grăbită, în care „nu am timp” a ajuns răspunsul pentru aproape orice binefacere, Biserica ne pune din când în când în față sfinți care impresionează. Unul dintre ei este Sfântul Ioan cel Milostiv, mai ales că viața lui este, dincolo de o poveste frumoasă dintr-o vreme de demult, un îndemn foarte concret: mila nu sărăcește, mila deschide cerul!
-I.B. Chiar mai mult decât atât, mila îl face pe om să semene cu Dumnezeu, de aceea, ne întâlnim atât de bine astăzi cu exemplul acestui sfânt!
-V.G. Să vă spun că unul dintre cele mai puternice momente din viața Sfântului Ioan este că abia ajuns patriarh, îi cheamă pe iconomii Bisericii și le spune: „Mergeți prin toată cetatea și scrieți-mi pe domnii mei!. Aceștia, mirați, îl întreabă: „Care sunt, stăpâne, domnii tăi?”, iar, el a răspuns: „Cei pe care voi îi numiți săraci și nevoiași, aceia sunt ,,domnii mei, pentru că ei mă pot duce la locașurile veșnice!”.
-I.B. Doamne, ce teologie simplă și limpede, dar, minunată! Pentru el, săracul nu era un «beneficiar», «caz social», «dosar», ci «domn»! Era un om prin care Dumnezeu îți dă ocazia să te mântuiești. De aceea a pus pe listă 7.500 de oameni pe care să-i hrănească zilnic din averea Bisericii. Dar Sfântul Ioan a mers și mai departe, din câte am citit despre el, pentru că nu doar dăruia, dar, se și bucura când i se cerea! Atât de tare, încât dacă într-o zi nu venea nimeni să-i ceară ajutor, se întrista: „Astăzi Ioan n-a câștigat nimic înaintea lui Dumnezeu!”, spunea el, deci, ce mentalitate frumoasă pentru orice om care dăruiește, nu așa cum spun unii: „iar m-au mai pus ăștia să dau”, ci „mulțumesc, Doamne, că mai am cui să dau!”.
-V.G. Sfântul Ioan mai avea o regulă foarte actuală: „Dacă dați în numele lui Hristos, nu cercetați fața!”. Atunci când i s-a spus că niște fecioare bine îmbrăcate stau la rând cu săracii, a răspuns: „Dați-le și lor. Nu dăm din ale noastre, ci din ale lui Hristos!”, cu alte cuvinte: nu noi suntem stăpânii milosteniei, noi, doar o trecem mai departe!
-I.B. Și aici e un lucru foarte important care ne privește pe toți, pentru că de multe ori, când vedem o nevoie, mintea noastră începe investigația: „O fi chiar sărac? Oare nu se preface? Nu cumva profită?”, dar, Sfântul Ioan răspunde scurt pentru inima noastră: „Dă! Lasă-L pe Dumnezeu să judece. Tu să fii milostiv!”. Aceasta este înțelepciunea, să nu alergăm după cazuri «perfecte», ci după oameni reali, mai ales că uneori viața lor e complicată, uneori e dezordonată, dar nevoia lor e adevărată, iar, când nevoia este adevărată, răspunsul creștin e milostenia!
,,Poate nu vom urma în detaliu viața Sfântului Ioan cel Milostiv, dar toți putem să-i «scriem și noi pe domnii noștri»”!
-V.G. Ce frumos gândiți, domnule Boștină Ionică, dar, aș dori să mai adaug că Sfântul povestește că la 15 ani i s-a arătat în vis o fecioară luminoasă care i-a spus: „Eu sunt fiica Împăratului. Dacă mă vei face prietenă, te voi duce la El!”, iar, Sfântul a înțeles că aceea era Milostenia. De atunci a început să «testeze» și să confirme cuvântul Domnului, pentru că dădea și vedea cum Dumnezeu îi întoarce însutit, până când a zis: „Încetează, suflete al meu, de a mai ispiti pe Domnul!”.
-I.B. Aceasta este experiența tuturor celor care fac bine constant, pentru că la început dai cu grijă și calculezi, însă, peste un timp începi să vezi că Dumnezeu chiar poartă de grijă și imediat parcă ajungi în punctul în care nu mai dai ca să primești, ci dai pentru că ai înțeles că asta te aseamănă cu Dumnezeu!
-V.G. Să vă mai spun că Sfântul Ioan era un om bun, dar și un «păstor drept» și atent la oameni, mai ales că își stabilise două zile pe săptămână în care stătea efectiv la ușa bisericii și primea pe oricine voia să-i spună o durere. Spunea așa: „Dacă eu pot vorbi mereu cu Dumnezeu, cum să nu las pe aproapele meu să vorbească cu mine”?
-I.B. Doamne, ce model pentru cei care conduc, pentru cei care au funcții, pentru cei care administrează bani, proiecte, parohii, ONG-uri, deci, să nu te ascunzi în spatele funcției, ci să te lași căutat de oameni! Domnule profesor, dar, ne trebuie astfel de «povești» pentru că de multe ori, ne scapă un lucru: milostenia nu e doar o activitate socială, e un mod de a-L lăsa pe Dumnezeu să lucreze prin noi! Sfântul Ioan nu făcea filantropie ca să fie «o Biserică prezentă în societate», ci, mai ales, el făcea milostenie pentru că Îl iubea pe Hristos, iar, la finalul vieții, când a murit în Cipru, a putut spune limpede: „Din bunătățile lumii acesteia, nimic nu mi-am oprit!”, și a plecat așa cum trăise: ușor. Și Dumnezeu i-a făcut cinste chiar și după moarte!
-V.G. Domnule Ionică, în acest atelier, dumneavoastră înseninați vederea și pentru «ochii inimii», așa cum se spune în textele sfinte, ca să înțelegem și mai bine ceea ce înseamnă acest lucru pentru noi, cei de azi!
-I.B. Domnul meu profesor de suflet, poate nu vom urma în detaliu viața Sfântului Ioan cel Milostiv, dar toți putem să-i «scriem și noi pe domnii noștri», să ne uităm în jur și să punem pe o listă oamenii pentru care suntem responsabili, de exemplu, o familie cu mulți copii, o bătrână singură, un tânăr fără șanse, o mamă singură, să dăm fără să tot verificăm dacă «merită», să alegem o zi sau două pe săptămână în care nu refuzăm pe nimeni, să susținem proiectele care fac deja astfel de lucruri: parohia, fundația, platformele de donații, pentru că numai așa se înmulțește binele!
-V.G. Sfântul Ioan cel Milostiv ne arată că nu există criză pentru cel cu inima bună, de aceea, să punem povestea lui aici, între poveștile noastre, ca să ne aducem aminte că sfinții nu sunt doar icoane, ci, sunt modele de viețuire în sfințenie!
-I.B. Iar, dacă și noi, asemenea lor, vom considera săracul «domnul nostru», dacă vom lăsa ușa deschisă, dacă nu vom întreba prea mult, cine ești și ce-ai făcut, atunci și peste lucrările noastre se va așeza binecuvântarea pe care a avut-o Sfântul Ioan!
-V.G. Și poate că într-o zi se va spune și despre noi ce s-a spus despre el: „Nu a lăsat pe nimeni să plece întristat”, iar, acest lucru întregește misiunea milosteniei!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
