Institutul Cultural Român (ICR) organizează în această perioadă o manifestare culturală dedicată împlinirii a 150 de ani de la nașterea părintelui sculpturii moderne, Constantin Brâncuși: expoziția ,,Atingând inima materiei”, curatoriată de artistul israelian Roni REUVEN.
Proiectul aduce împreună artiști israelieni și români într-un dialog contemporan cu opera și moștenirea marelui sculptor român. Prezentată inițial la Centrul de Artă Contemporană din Yavne și găzduită acum de Galeria ICR din Tel-Aviv, expoziția propune nu atât o evocare a operei lui Brâncuși, cât o explorare a felului în care ideile marelui artist gorjean continuă să genereze noi forme de expresie artistică. De altfel, lucrările reunite în expoziție pornesc de la teme și preocupări fundamentale ale creației brâncușiene – esențializarea formei, relația dintre materie și spirit, echilibrul dintre expresivitate și forță expresivă, căutarea formei pure și dialogul permanent dintre tradiție și modernitate.
Galeria ICR din Tel-Aviv, spațiu de întâlnire între generații, culturi și perspective artistice diferite
Prin limbaje, tehnici și sensibilități diferite, artiștii participanți propun propriile interpretări și răspunsuri la acest univers artistic, construind o punte între moștenirea lui Constantin Brâncuși și arta contemporană din România și Israel. Expoziția ,,Atingând inima materiei” devine astfel nu doar un omagiu adus artistului român, ci și un spațiu de întâlnire între generații, culturi și perspective artistice diferite.
Proiectul expozițional de la Tel-Aviv cuprinde lucrări realizate în medii diferite, precum mixed media, sculpturi de dimensiuni mici, țesături, picturi ș.a., iar artiștii participanți sunt Gila FROST MILLER, Roni REUVEN, Hedva REUVEN, Yifat ELISSAR, Shlomo KATZ, David MICHELL, Zeev KISHER, Liona SCHWARTZ TERKEL, Meir NATIF, Lea TOPPER, Ronit ADAM, Arie BERKOVITZ, David GERSTEIN, Moshe VOLLACH, Dave MITCHELL, Doron POLAK/Roi GREENBERG, Vered PIRCHI-LINENBERG, Rachel FRANK, Israel RABINOVITZ, Dan REISNER, Philip RANTZER, Ophira SPITZ, Belu Simion FĂINARU, Cristina CIOPEA, Dorina CIOPLEA VĂDUVA, Marius BĂDIȚOIU și Andy CEAUȘU.
Două artiste din județul Gorj, participante la expoziția din TEL-AVIV
Demn de menționat este și faptul că printre artiștii participanți la expoziția în Israel, dedicată împlinirii a 150 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși, se află și două artiste din județul Gorj. Este vorba de Dorina CIOPLEA VĂDUVA și Cristina CIOPLEA.
Expoziția ,,Atingând inima materiei”, organizată de către Institutul Cultural Român va putea fi vizitată de către publicul interesat până în data de 15 ianuarie 2027.
Marius STOCHIȚOIU































