Potrivit poliţiştilor, un bărbat de 26 ani, din Râmnicu Vâlcea, a condus un autoturism ieri, pe DN 67, în localitatea Bumbești Pițic, pe un sector de drum limitat la 50 km/h, cu o viteză de 149 km/h.
„La data de 15 aprilie 2026, în jurul orei 20.20, polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au oprit în trafic un bărbat de 26 de ani, din Râmnicu Vâlcea, care a fost surprins de aparatul radar în timp ce circula cu o viteză de 149 de km/h, pe DN 67-Bumbești Pițic, pe limită de 50 km/h.
Acesta a fost sancționat cu o amendă în cuantum de 4050 de lei, iar ca măsură complementară i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pentru 120 de zile”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.










































