Motto: „Libri solatium vitae sunt.” (lat. „Cărțile sunt mângâierea vieții.”)
„Habent sua fata libelli”. (lat. „Cărțile își au destinul lor.”)
„Cărțile sunt cărăușii civilizației. Fără cărți, istoria e mută,
literatura nu are glas, știința este paralizată, iar gândirea și meditația sunt suspendate.”
Barbara Tuchman
Cu un risc iterativ, revenim cu mențiunea că, pe timpul școlarității lui Marin Arcuș, la Școala Pedagogică Mixtă din orașul Craiova, s-au conturat două predilecții: prima pentru arta de a exprima sentimente și idei cu ajutorul sunetelor combinate într-o manieră specifică, muzica, iar a doua pentru arta al cărei mijloc de exprimare este limba, adică literatura. Spre a-i da curs primei pasiuni, a urmat mai întâi cursurile Școlii Populare de Arte, în orașul din Bănie, apoi Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București. La admitere, renumitul universitar Ion Toboșaru, profesor examinator la limba și literatura română, alintat de studenți cu „Tobi”, mult iubit și prețuit de actori, foști studenți ai maestrului la IATC, încântat de modul cum s-a exprimat candidatul Marin Arcuș, cu meșteșug, în „Gingașa și frumoasa zidire – Limba Română” (Mihai Eminescu), i-a adresat îndemnul de a continua studiile și la Facultatea de Limbă și Literatură Română a Universității din București. Respectându-i sfatul, la admitere, universitarul Ion Dodu Bălan, profesor examinator, mulțumit de răspuns, i-a spus că trebuia să meargă la Conservator, având un nume predestinat, Arcuș. Răspunsul candidatului a fost prompt: „Am absolvit Conservatorul, dar vreau să studiez poezia muzicii și muzica poeziei”. „Foarte frumos! Succes, domnule!”
Cu o dublă calificare, Marin Arcuș putea să ocupe o catedră în oricare oraș al țării, dar a catadicsit să ocupe o catedră în localitatea sa de baștină, unde și-a exercitat profesia ca la carte.
Cel care avea să se nască în sânul naturii, pe câmp, fiind slobozit din pântecele materne pe un așternut de paie, unde mama se afla la muncă, și moșit după tradiție de fratele său mai mare, care i-a tăiat ombilicul pe o așchie, a venit pe lume plin de duh, cu o chemare, aceea de a deveni un profesor de tradiție spiruharetiană, pentru a-i lumina pe gimnaziștii rădineșteni, cu menirea de a scoate la lumină din bezna istoriei trecutul localității („Sate de moșneni la izvoarele pârâului Plosca – Monografia Rădineștilor”; „Tezaurul uman al Rădineștilor în vâltoarea celui de-Al Doilea Război Mondial”) și de a pune în valoare graiul locuitorilor din satul care l-a adus pe lume („Graiul locuitorilor din Rădinești, Gorj”). În fine, a venit pe lume cu misiunea de a fi un mânuitor de condei în cele 16 cărți pe care și-a pus semnătura.
Am făcut cunoștință cu Marin Arcuș la una dintre ședințele Filialei Gorj de Științe Filologice, după ce satul Rădinești a trecut de Gorj, prin noua împărțire administrativă. Ședința a avut loc în amfiteatrul Școlii Pedagogice „Spiru Haret”, azi cu numele „Pompiliu Marcea”, fost elev, în prezența profesorilor de limba și literatura română și limbi străine. Tema de lingvistică despre graiul locuitorilor din Rădinești, prezentată de Marin Arcuș, a suscitat interesul unui numeros auditoriu, care era numai ochi și urechi. Este meritul fostului inspector școlar Ion Blendea, care l-a descoperit pe Marin Arcuş, cu ocazia unei inspecții speciale. Sperăm să nu greșim a-l considera pe inspectorul școlar Ion Blendea, în raport cu ceilalți inspectori școlari de aceeași specialitate, recte limba și literatura română, „Primus inter pares” (lat. „Primul între egali”). Fie-i slăvită amintirea! Iubească-l și Cerul, și Pământul!
De-atunci ne-au alunecat ochii pe Marin Arcuș și ne-a devenit „un grande amico” (it. „un mare prieten”). Era vârsta când se afla într-o perfectă armonie între fizicul și spiritul lui Marin Arcuș.
Studiind îndeaproape cărțile lui Marin Arcuș, unele și comentate de noi, am ajuns la concluzia că biobibliografia acestuia cuprinde cărți ale faptelor („Monografia Rădineștilor”; „Școala Gimnazială «Corneliu Radu»”; „Muzeul Satului Rădinești”); cărți ale cuvintelor („Graiul locuitorilor din Rădinești, Gorj”; „Vorbe de duh din cultura umanității”) și cărți ale artei („Popasuri muzicale”, în două ediții). Nu trebuie să trecem cu vederea nici revista anuală a Societății Cultural-Științifice Rădinești, Gorj: „Interfluvii” (1998–2025, 27 de numere), înregistrată la Biblioteca Academiei Române și la Biblioteca Națională a României.
Ultima carte, cu titlul „Vorbe de duh din cultura umanității”, apărută în condiții tipografice de excepție, la Editura Grafix, Craiova, 2026, are o gestație ce se întinde pe zeci de ani, începând cu anii studenției și până când a fost dată la tipar, și cuprinde „cuvinte înaripate”, cum le-a numit Homer, adică cuvinte zburătoare din gură în gură: apoftegme, maxime, sentințe, aforisme, citate celebre, expresii, cuvinte neologice, livrești, mai rar întrebuințate.
Ne-am familiarizat cu aplecarea, predispoziția lui Marin Arcuș de a folosi în articole, conferințe și în conversații curente astfel de „cuvinte înaripate”, iar cărțile sale sunt înțesate cu astfel de cugetări, create mai ales în Antichitate de scriitori greci și latini și transmise din generație în generație până în zilele noastre, dar nu știam că este un colecționar încă din studenție, că le aduna din beletristică, jurnale, memorii, dicționare, reviste și multe altele, strânse cu sârguință în tomuri întregi. Acum, la senectute, i-a venit ideea ca truda de o viață, o muncă benedictină, să se materializeze în cartea sus-prezentată. Câtă muncă i-a luat să pună în ordine alfabetică, căpătând forma unui dicționar, aceste cugetări care compun moștenirea culturală a umanității, neatinse de „rugina vremii”!
Pe piață au apărut asemenea dicționare: „Dicționar de cuvinte, expresii, citate celebre”, ediția a II-a, revizuită și adăugită, Editura Științifică, București, 1969, autor I. Berg; „Dicționar de citate și locuțiuni străine”, ediție revizuită și completată de Eugen și Paul Barbu Marin, Editura Enciclopedică Română, București, 1973, autor Barbu Marian, apărut în 7 ediții, prima în 1915 și ultima în 1973; Breviarul de expresii din „Dicționarul enciclopedic ilustrat” al lui I.A. Candrea și Gheorghe Adamescu; „Dicționar de maxime comentat” al lui Tudor Vianu, Editura Științifică, București, 1962. Cartea lui Marin Arcuș diferă de aceste dicționare prin modul de alcătuire. Despre străvechea moștenire culturală este demn de reținut un citat aparținând olimpianului Tudor Vianu: „După cum, ca ființe biologice, nu putem exista decât prin adaptările întregii filogeneze, care ne-a dotat cu organele, aparatele și funcțiunile noastre, tot astfel nu putem participa în munca de cultură de azi decât pornind de la nenumăratele câștiguri intelectuale și morale, adunate de-a lungul mileniilor. Există o filogeneză a culturii.” Marin Arcuș se supune acestui deziderat în cartea publicată.
Termenul „duh” are o semnificație pluralistă, intră în componența unor locuțiuni și expresii. Locuțiuni: „de duh” – locuțiune adjectivală (vorbe de duh, adică vorbe spirituale); locuțiune adverbială „într-un duh” – foarte repede; locuțiune adverbială „cu duhul blândeții” – blând, binevoitor. Expresii: „a-și da duhul” – a muri; „sărac cu duhul” – lipsit de inteligență, fără spirit, prost, năuc, naiv, nătâng. Sfântul Duh, una dintre cele trei ipostaze sub care este înfățișată Trinitatea divină, în creștinism: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. În superstiții, duhurile sunt ființe supranaturale, imateriale: strigoi, stafie, spirit rău, drac, diavol.
Această carte de moștenire culturală se deschide cu o vestită axiomă a filosofului René Descartes, exprimată în adagiul: „Dubito, ergo cogito; Cogito, ergo sum” (lat. „Mă îndoiesc, deci cuget; Cuget, deci exist”). Este principiul de bază al doctrinei sale și își clădește sistemul filosofic pe rațiune, aceasta fiind temelia vieții spirituale. Pe vremea aceea, savanții își scriau lucrările în limba latină.
Chintesența acestei lucrări este concentrată într-o prefață de o jumătate de pagină, semnată de distinsa doamnă Doina Drăguț, redactor-șef al revistei de cultură universală „Constelații diamantine”, o doamnă total dedicată promovării culturii în țară și peste hotare. Concizia și claritatea din această prefață corespund expresiilor latinești: „Multum in parvo” (lat. „Mult în puțin”) și „Multa paucis” (lat. „Mult în puține cuvinte”). Mottoul acestei prefețe conține trei citate memorabile ce definesc cultura: „Podoabă pentru cei fericiți și refugiu mângâietor pentru cei nefericiți” (Democrit); „Deschiderea către bine și frumos” (Nicolae Iorga); „Ceea ce rămâne după ce ai uitat totul” (Édouard Herriot).
De menționat că Tudor Vianu a stabilit anumite diferențieri științifice între maxime, sentințe, apoftegme și aforisme. Maximele cuprind principii supreme ale acțiunii și reguli de viață. Sentințele se caracterizează prin concizia și limpezimea formulării, care asigură o întipărire ușoară în mintea cititorului și au o circulație mai întinsă. Apoftegmele sunt vorbele unui bărbat ilustru într-o împrejurare istorică, fără a reține amintirea autorului și a momentului când au fost pronunțate. Aforismele au toate calitățile lingvistice și stilistice ale celorlalte specii, dar sunt pronunțate cu intenția de a revizui o părere înrădăcinată. Aforismele pot lua forma unor paradoxuri.
Cartea lui Marin Arcuș are darul de a prezenta o concentrare lapidară a gândirii umane, de milenii, în citate, maxime, sentințe, apoftegme, aforisme, expresii, definiții poetice, versuri, proverbe și altele. Acestea reprezintă cristalizarea unor concluzii ale experienței umane și evoluția gândirii din epocile cele mai îndepărtate și până în zilele noastre.
Va urma
Constantin E. Ungureanu
