14.4 C
Târgu Jiu
miercuri, 20 mai 2026

Prim-procuror nou la Novaci. Când își intră în atribuții

4

Parchetul de pe lângă Judecătoria Novaci va avea o nouă conducere de la începutul lunii viitoare. Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a decis, în ședința de ieri, delegarea procurorului Ionuț Florin Coșeran în funcția de prim-procuror al acestei unități de parchet.
Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi de către Secția pentru procurori a CSM. Ionuț Florin Coșeran activează de puțin timp în cadrul Parchetului Novaci, unde în prezent îndeplinește și rolul de purtător de cuvânt al instituției.
Noul prim-procuror își va prelua oficial atribuțiile începând cu data de 1 iunie 2026. Conform deciziei CSM, mandatul său este temporar, „până la ocuparea funcției prin concurs sau examen, în condițiile legii, dar nu mai mult de 6 luni”.
În prezent, funcția de conducere este asigurată de procurorul Alexandru-Mădălin Dăianu, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj. Acesta a condus instituția prin intermediul mai multor delegări succesive, ultima dintre ele fiind aprobată pe 1 martie 2026, pentru o perioadă de trei luni, urmând să expire la finalul acestei luni.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.