FC Nera Bogodinț, echipă dintr-un sat cu doar 94 de locuitori, conform ultimului recensământ oficial, a devenit campioana județului Caraș-Severin la fotbal. Echipa este antrenată de Cristian Todea, fotbalist cu peste 200 de meciuri în prima ligă: la UTA Arad și Gaz Metan Mediaș. Fostă adversară a celor de la CSM Târgu Jiu în primele grupe ale Cupei României, în sezonul precedent, Nera Bogodinț dă acum peste campioana Gorjului, CSC Negomir. ,,Dubla” de baraj va decide cine evoluează în Liga a 3-a. Interesant este că nici Negomir și nici Bogodinț nu au stadion omologat pentru meciurile decisive. Este foarte probabil ca formația gorjeană să joace la Fărcășești, iar meciul retur să aibă loc la Lupac sau Reșița. Primul joc se dispută pe 20 iunie, iar confruntarea decisivă o săptămână mai târziu. ,,Suntem mândri că suntem campioni județeni și în acest sezon, dar suntem conștienți că urmează un baraj la fel de greu. Sărbătorim și începem să ne gândim la barajul pentru promovarea în Liga 3”, a declarat antrenorul Cristian Todea, citat de publicația locală Caraș Online.
În derby-ul cu CSM Caransebeș, la Nera au jucat titulari și doi stranieri, fundașul central nigerian Odejobi Toheeb Babatunde (21 de ani) și mijlocașul ofensiv senegalez Mouhamed Ndoye (23 de ani).
FOTO: FC NERA Bogodinț
Cătălin Pasăre





























