25.1 C
Târgu Jiu
marți, 16 iunie 2026

Bacalaureat diferenţiat din 2030

1

Ministrul interimar al Educaţiei, Mihai Dimian, anunţă că a semnat Ordinul de Ministru privind aprobarea probelor şi a disciplinelor examenului naţional de bacalaureat 2030, pentru elevii care încep în anul 2026 clasa a IX-a şi care introduce Bacalaureat diferenţiat, adaptat specializării şi alegerii elevilor.

”Ordinul de Ministru privind aprobarea probelor şi a disciplinelor examenului naţional de bacalaureat 2030, pentru elevii care încep în anul 2026 clasa a IX-a, a fost trimis pentru publicare în Monitorul Oficial. Ordinul aprobă lista probelor şi a disciplinelor examenului naţional de bacalaureat începând cu anul 2030, în conformitate cu prevederile Legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, pentru prima generaţie de absolvenţi care va finaliza studiile liceale în baza noilor planuri-cadru şi a programelor şcolare aprobate începând cu anul şcolar 2026–2027”, scrie ministrul interimar al Educaţiei, pe Facebook.

Anexa la ordin detaliază probele și disciplinele asociate examenului național de bacalaureat începând cu anul 2030 pentru toate filierele, profilurile, specializările și calificările profesionale din învățământul liceal, incluzând:
• probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
• probele scrise comune, obligatorii sau la alegere;
• probele diferențiate specifice profilului, specializării sau calificării profesionale;
• disciplinele la alegere pentru proba F, vizând competențe de bază, în conformitate cu structura prevăzută de Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023.
Probele examenului de bacalaureat 2030 și disciplinele prevăzute, conform Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023:
• probă de evaluare a competențelor de comunicare în limba română (proba A01, toate profilurile, toate specializările) – proba există și în prezent;
• probă de evaluare a competențelor de comunicare în limba maternă (proba A02, minorități) – proba există și în prezent;
• probă de evaluare a competențelor lingvistice la două limbi moderne (proba B) – în prezent se evaluează competențele la o singură limbă modernă;
• proba de evaluare a competențelor digitale (proba C) – proba există și în prezent.
Probe scrise:
• limba și literatura română, proba A1/A2/A3 (comună (A1), cu excepția: profilului umanist, specializarea filologie (A2), respectiv minorități (A3) – proba există și în prezent;
• limba și literatura maternă (proba D, minorități) – proba există și în prezent;
• două probe scrise obligatorii diferențiate (proba E), astfel:
> prima probă – filiera teoretică:
– pentru specializarea matematică-informatică – matematică;
– pentru specializarea științe ale naturii – probă la alegere între fizică, chimie și biologie;
– pentru specializarea științe sociale – istorie;
– pentru specializarea filologie – limba și literatura unei limbi de circulație internațională;
> prima probă – filiera tehnologică: probă specifică domeniului de pregătire;
> prima probă – filiera vocațională: una dintre disciplinele de specialitate;
(În actuala structură a bacalaureatului, această primă probă obligatorie diferențiată este proba obligatorie a profilului, matematică sau istorie.)
> a doua probă – filiera teoretică:
– pentru specializarea matematică-informatică – o disciplină la alegere între informatică, fizică, chimie, biologie;
– pentru specializarea științe ale naturii – o disciplină la alegere între fizică, chimie, biologie, matematică, informatică;
– pentru specializarea științe sociale – o disciplină la alegere între geografie, discipline socio-umane, religie;
– pentru specializarea filologie – o disciplină la alegere între istorie, geografie, discipline socio-umane, religie;
> a doua probă – filiera tehnologică: o disciplină relevantă pentru profilul real;
> a doua probă – filiera vocațională: o disciplină relevantă pentru profilul predominant al specializării;
(În actuala structură a bacalaureatului, această a doua probă obligatorie diferențiată este proba la alegere.)
• o probă scrisă de evaluare a competențelor de bază (proba F), la alegere:
> pentru profilul real: o disciplină la alegere între istorie, geografie, discipline socio-umane, religie
> pentru profilul umanist: o disciplină la alegere între matematică, fizică, chimie, biologie
> pentru filiera tehnologică – una dintre disciplinele de la profilul real/uman, complementar cu disciplinele alese la proba E
> pentru filiera vocațională – una dintre disciplinele de la profilul real/uman, complementar cu disciplinele alese la proba E
(Această probă nu există în actuala structură a bacalaureatului și este o probă complementară profilului.)
Important: probele de evaluare a competențelor lingvistice la două limbi moderne (proba B), proba de evaluare a competențelor digitale (proba C) și proba de evaluare a competențelor de bază (proba F) sunt prevăzute a se desfășura în timpul anului școlar (conform prevederilor Legii nr. 198/2023).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.