Motto: „Greşalele în politică sunt crime, căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi, se împiedică dezvoltarea unei ţări întregi şi se întunecă pentru zecimi de ani viitorul ei”. – Mihai Eminescu
,,Iubirea cea mai mare e dragostea de ţară”. – Paul Verlaine
În cei aproape treizeci şi şapte de ani care s-au scurs de la evenimentele sângeroase din 1989, s-a produs o adevărată degringoladă în mai toate domeniile: industrie, agricultură, învăţământ, cercetare, cultură, sănătate etc.
Primul prim – ministru postdecembrist, Petre Roman, a declarat pe un ton emfatic şi sentenţios că industria românească este un morman de fiare vechi. Aşa că în câţiva ani s-a ales praful şi pulberea de industrie, realizată cu mari sacrificii. Avea să se petreacă uriașa dezindustrializare cu urmări nefaste. Poate că s-a exagerat prin construirea acelor coloşi industriali, iar statul a practicat autarhia prin crearea unei economii închise, izolate de circuitul economic mondial. Acelaşi lucru s-a petrecut şi în agricultură, domeniu în care s-a mers numai pe distrugere: irigaţii, pomicultură, viticultură, staţiuni experimentale, zootehnie şi avicultură. Nu mai vorbim de jaful din păduri, de mafia lemnului, cu urmări catastrofale asupra mediului, a climei, a habitatului pentru animale sălbatice şi asupra sănătăţii omului. Mai nou, nu dispar numai copaci, ci şi oameni cu menirea de a-i apăra. A fost un haos în retrocedări, dând naștere la mii de procese și punând oamenii pe drumuri.
Un vădit regres se observă în învăţământul românesc de toate gradele, îndeosebi în cel superior, prin înfiinţarea de instituții de învățământ superior particular mai în toate târgurile, unele fiind adevărate fabrici de diplome, nemaivorbind de cercetare, cu toate că, paradoxal, dacă în 1989 erau în jur de 7000 de persoane cu doctoratul, în prezent se estimează nişte cifre record, între şaizeci – şaptezeci de mii de purtători ai acestui titlu. La acestea trebuie să adăugăm şi fenomenul de disoluţie a instituţiilor statului. Uneori, în anumite momente, legat de ceea ce se întâmpla în țară, aveam impresia că suntem în Ţara lui Cremene sau în Ţara lui Papură Vodă.
În perioada postdecembristă s-au petrecut unele fenomene cu urmări devastatoare asupra acestei ţări, asupra acestui neam cu o existenţă milenară. Fenomenul emigraţiei reprezintă cap de listă. Profesorul universitar doctor Radu Baltasiu, directorul Centrului European de Studii Etnice al Academiei Române, vorbeşte de o adevărată „catastrofă antropologică”. 600 de români emigrează pe zi, anual pleacă cu aproximaţie 200.000 de oameni. După datele ONU, suntem pe primul loc în Europa şi pe locul al treilea în lume, după Siria. Au plecat 15% din populaţia României, iar după statisticile Uniunii Europene, 20% din populaţie. Conform unor estimări neoficiale, au emigrat circa 2 milioane în Italia, 2 milioane în Spania şi alte câteva sute de mii de oameni în Marea Britanie, Irlanda, Germania, Franţa, Belgia, Olanda, Canada etc. Ambasadorul Angliei din România, prezent la o emisiune TV, a precizat că în Regatul Unit sunt un milion două sute de mii de români.
Nu cu mult timp înainte, ministrul din guvernul Dăncilă pentru românii din diaspora a afirmat că începând cu 1945 au emigrat circa nouă milioane şapte sute de mii de români, prin urmare, aproape zece milioane. Au emigrat circa 50% din forţa activă de muncă. Acelaşi ministru a avut curajul de a da vina pe seama clasei politice, acesta fiind şi adevărul. Cele mai afectate sunt judeţele din Moldova, o dovadă a sărăciei relative şi absolute. Au emigrat între 70 – 90% din forţa activă de muncă, în judeţele Neamţ, Bacău, Vaslui şi Vrancea.
Ceea ce este şi mai grav e că ne pleacă creierele cu gândul de a nu se mai întoarce în ţară, afirmând că n-au niciun orizont. Exportăm inteligenţa. Păcat! Mare păcat! Ambasada română din Anglia a avut inspiraţia să organizeze un concurs la care să participe toţi doctoranzii români din această ţară, pentru a-şi prezenta teza de cercetare, în comisie fiind profesori englezi. În prima fază a concursului s-au prezent 60 de doctoranzi, din care au fost selectaţi primii zece. În faza a doua au fost selectaţi primii 3, care au primit premii substanţiale în bani.
După cum se ştie, o parte din paşoptişti au fost şcoliţi în Occident, mai ales în Franţa. În legătură cu ideea trimiterii la studii, în Franţa, Vasile Alecsandri nota: „Această idee providenţială, acest act revoluţionar a deschis porţile României la toate reformele civilizatoare ce au năvălit la noi şi s-au împământenit cu repeziciune fără exemplu în oricare parte a lumii. Să fim drepţi şi să ne închinăm cu respect şi recunoştinţă dinaintea memoriei părinţilor. Ei, prin traiul lor, făceau parte din secolul XVI, dar au avut meritul sublim de a introduce în patria lor un secol de progres şi de regenerare, secolul XIX, adus din străinătate prin copiii lor. Glorie şi onoare părinţilor noştri! Ei au pregătit viitorul!”. Şi cei trei fii ai lui I.C. Brătianu, cel care şi-a vândut o parte din avere pentru ţară: Ion I. C. Brătianu (Ionel), Constantin I.C. Brătianu (Dinu) şi Vintilă I. C. Brătianu, cu studii de inginerie în Franţa, la Paris, au fost educaţi în spiritul idealurilor nutrite de tatăl lor. Toţi trei au venit în ţară şi s-au consacrat carierei politice, au continuat doctrina tatălui lor, liberalismul, s-au aflat pe rând la cârma Partidului Naţional Liberal, au fost deputaţi sau senatori şi au ocupat funcţii însemnate în guvernele ce s-au succedat.
Dacă paşoptiştii şi Brătienii şi-au făcut studiile în Occident, veniţi în ţară, au pus bazele României moderne, e greu să fim optimişti că se va întâmpla acest lucru în zilele noastre. Şi din celelalte ţări postcomuniste au emigrat, dar departe de a cunoaşte ritmul din ţara noastră.
Nu credeam că așa ușor se poate renunța la acele „Cuvinte înaripate” , neatacate de rugina timpului: „Ubi patria, ibi bene” („Unde e patria, acolo-i bine”), sporind astfel numărul adepților care acceptă cu ușurință reversul: „Ubi bene, ibi patria” („Unde e bine, acolo e patria”). Românii înstrăinați de patrie au luat cu ei și ,,Iubirea cea mai mare, dragostea de țară”, dorul de țară, dar au mai luat cu ei și disprețul față de cei care au condus la emigrarea lor.
Să nu uităm un lucru: Uniunea Europeană reprezintă o unitate în diversitate, cu păstrarea identității fiecărui popor.Dacă nu se iau cele mai înțelepte măsuri pentru a stopa fenomenul emigrației și de a crea condiții pentru repatrierea unei părți însemnate a emigranților, identitatea noastră națională se află într-un evident pericol.
La acest fenomen dezastruos pentru România se adaugă declinul demografic, scăderea considerabilă a sporului natural al populației. Demografia este negativă, mai mulți mor decât se nasc. Suntem pe primul loc în Europa privind rata mortalității, mai ales la copii. Culmea culmilor! Se nasc mai mulți în diaspora decât în țară, ceea ce este și mai grav, cu urmări grele, serioase, ducând la îmbătrânirea populației. Urmare a acestui fapt, s-a ajuns aproape la înjumătățirea populației școlare față de 1989 și de-aici reducerea locurilor de muncă în învățământ (personal didactic și administrativ). Am ajuns în situația unui mare deficit de resurse umane. În Ţicleni au dispărut 2/3 din populaţia şcolară faţă de perioada antedecembristă.
Depopularea satelor, dispariția țăranului român și înstrăinarea unei treimi din pământul țării reprezintă niște aspecte la fel de grave. Conferențiarul doctor Avram Fițiu, de la Universitatea de Științe Agricole din Cluj-Napoca, afirmă că Europa nu a mai cunoscut un popor care să-și vândă o treime din pământ pe timp de pace, în decursul ultimilor 2000 de ani. Consecințele sunt devastatoare. Cu dispariția țărănimii, încetează să mai existe o civilizație ancestrală, dispar tradiții și rituri ce țin de identitatea noastră națională. Să nu pierdem din vedere că țăranii au format grosul armatelor în Războiul de Independență, în Primul și Al Doilea Război Mondial. Ei au luptat cu convingerea că își apără glia, pământul. Țăranii au contribuit la sporul natural al populației. Pentru ei, copiii, cât de mulți, reprezentau un dar al lui Dumnezeu. Și-au adus contribuția la stabilitatea economică a țării, la securitatea alimentară. Ei erau mai legați sufletește de biserică și mai conservatori. Țăranii au fost creatorii unei culturi materiale și populare, contribuind, de asemenea, la un patrimoniu gastronomic. Să nu uităm că țăranii reprezintă depozitarul unui bogat tezaur folcloric și etnografic. Și satele au dat culmi de viață, intelectuali de mare clasă. Să amintim că o comună cum este Săliște, de lângă Sibiu, a dat patriei șase academicieni, toți fii de ciobani.
Toate aceste fenomene petrecute în această perioadă postdecembristă, situarea României în coada Europei, privind gradul de sărăcie şi calitatea vieții, toate sunt o consecință a unei politici fără strategii, fără o viziune, bazată perpetuu pe niște făgăduieli mincinoase, având darul să smulgă voturile românilor.
Acestea sunt numai câteva probleme majore, serioase, care ar trebui să intre în preocuparea ocupanților vremelnici ai Palatului de pe Calea Victoriei și ai Palatului de la Cotroceni și, în fine, a întregii clase politice.
Ar fi nedrept să nu recunoaştem progresele României din aceşti ani postdecembrişti: aderarea la NATO şi Uniunea Europeană, libertatea de expresie şi de mişcare în alte ţări, de asemenenea, în România s-a construit enorm, localităţile au altă faţă, românii care au lucrat şi lucrează în ţările europene au investit în construcţia unor case în localităţile lor de baştină. În ultima vreme s-au înregistrat progrese în infrastructură rutieră şi feroviară. Dar cel mai preţios lucru pe care l-am câştigat, pentru care s-a curs sânge in Decembrie 1989, este libertatea, adică dreptul de a acţiona după propria voinţă, dorinţă, dar cu respectarea normelor de conduită şi a legilor. Numai că unii din semenii noştri au înţeles greşit conceptul de libertate. Avem dreptul la proteste, la greve să ne cerem drepturile, dar nu şi la manifestări anarhice, la vandalisme.
Comportamentul clasei politice din ultima perioadă, prin declanşarea unei crize politice pe o asemenea durată, fără precedent, este o dovadă că primează interesele de partid şi cele personale, nu interesul naţional. Oare cât a pierdut România în acest răstimp?!…
După opinia noastră, nu se cade unui demnitar să folosească în luările de cuvânt un limbaj dizgraţios, dezagreabil şi injurios, cu tot felul de invective, care mai de care mai veninoase îndreptate împotriva unui adversar în politică. ,,Cui prodest?” ,,Cui foloseşte”, ,,Cui serveşte” un asemenea limbaj? Ce învaţă omul de rând din acest limbaj? Scăderile unui demnitar aflat în funcţie pot fi exprimate şi printr-un limbaj agreabil, decent, eufemistic, constructiv, aşa cum se cuvine. Aşa de uşor uităm vorbele înţelepte ale românului: ,,Vorba dulce mult aduce.” Să nu uităm principiul umanitar de viaţă exprimat de filozoful latin Seneca, renumit prin memoria sa, ,,memorie a la Seneca”: ,,Homo res sacra homini” (lat ,,Omul e ceva sfânt pentru om”), opus principiului ,,Homo homini lupus est” (lat. ,,Omul e lup pentru om” exprimat de poetul latin Plaut in piesa sa ,,Asinaria”, condamnând comportamentul unor oameni faţă de semenii lor, lăcomia exagerată a unora.) Într-adevăr, viaţa unui politician autentic, care a ales să-şi consacre viaţa spre binele ţării şi al naţiunii din care face parte, este deosebit de grea şi ar trebui să fie recompensat pe măsură.
Un mare istoric român a spus că, pe întregul nostru parcurs istoric, complicităţile interne, de altminteri perpetuate şi în zilele noastre, au făcut cel mai mare rău ţării. Clasa politică ar trebui să reflecteze cu luare aminte asupra spuselor unor personalităţi de prim rang, înalt şcolite, din cultura românească:
,,Ține minte ce-ți spun eu!….
Dacă poporul ăsta va fi cândva șters de pe hartă, nu va fi nici fiindcă l-ar ocupa rușii, turcii, americanii, indienii, chinezii; ci din indolentă pasivitate, lipsă de civism, din propria nepăsare și din complicitățile interne oferite oricărui inamic. “
Ileana Vulpescu, filolog, lexicograf, romancieră şi traducătoare.
„Clasa politică postdecembristă este cea mai incompetentă, cea mai lacomă și cea mai arogantă din istoria României”, academician Florin Constantiniu, istoric
Suntem generația care ne-am trădat strămoșii, i-am trădat pe marii bărbați de stat care au făurit România modernă. Reținem câteva nume: Mihail Kogălniceanu, Nicolae Bălcescu, Alexandru Ioan Cuza, Carol I, Take Ionescu, regele Ferdinand, regina Maria, Brătienii. Suntem generația care i-am trădat pe cei care au făurit România întregită, mulți dintre ei sfârșind în închisorile comuniste. Pe aceștia din urmă i-am trădat și prin modul de a sărbători Centenarul României întregite, un Centenar ratat, cu români ,,uniți” în cea mai mare dezbinare.
Fără cultură, fără educație, fără muncă și fără o politică înțeleaptă, lipsită de corupție, sărăcia nu poate fi eradicată, iar dezastrul național va continua.
Constantin E. Ungureanu
