UPDATE
Narcis Petre Remetea, primarul orașului Tismana, a fost reținut pentru 24 de ore, în urma audierilor. Acesta a fost adus cu mandat, în această dimineață, la sediul Poliției Municipiului Târgu-Jiu, fiind cercetat pentru favorizarea făptuitorului și mărturie mincinoasă. „Din cercetările efectuate a reieșit faptul că un bărbat de 49 de ani, din orașul Tismana, audiat într-o cauză penală aflată pe rolul instanței de judecată, ar fi făcut declarații diferite față de cele oferite anterior în faza de urmărire penală, împrejurare care ar fi influențat soluționarea cauzei. De asemenea, în același dosar, un alt bărbat este cercetat pentru că ar fi făcut afirmații necorespunzătoare adevărului în fața instanței de judecată, în scopul împiedicării tragerii la răspundere penală a unei persoane cercetate. În urma administrării probatoriului, față de bărbatul de 49 de ani a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Primarul orașului Tismana, Narcis Petre Remetea, a fost condus la audieri, în această dimineață, de polițiștii Serviciului de Ordine Publică, la sediul Poliției Municipiului Târgu-Jiu.































Urati mai sunt, nene! Si mai sunt si tineri. Astia doar halesc! Daca vor trai, deja la 50 – 60 de ani vor fi grozanic de diformi.