Preluarea Carrefour România de către Pavăl Holding, compania fondată de frații Dragoș și Adrian Pavăl, proprietarii Dedeman, reprezintă mult mai mult decât o simplă tranzacție de peste 800 de milioane de euro. Este dovada că și în România se poate construi capital puternic, capabil să cumpere active strategice și să concureze de la egal la egal cu marile grupuri internaționale.
Tranzacția, una dintre cele mai importante din istoria mediului privat românesc, confirmă maturizarea unui antreprenoriat care a crescut prin investiții, muncă și viziune, nu prin privilegii.
Din păcate, astfel de exemple sunt încă prea puține. Nu pentru că românii nu ar avea inițiativă sau competență, ci pentru că statul continuă să trateze firmele românești mai degrabă ca pe niște surse permanente de încasări bugetare decât ca pe motorul dezvoltării economice.
Astăzi, TVA-ul de 21%, impozitul pe profit de 16% și impozitul pe dividende de 16% reprezintă o presiune uriașă asupra companiilor care vor să investească, să creeze locuri de muncă și să se dezvolte. În teorie, aceste taxe ar trebui să finanțeze un stat eficient. În practică însă, multe firme sunt puse în situația absurdă de a plăti taxe la timp, în timp ce statul sau partenerii contractuali întârzie luni de zile plata facturilor.
Este una dintre cele mai mari nedreptăți din economia românească. Statul cere punctualitate contribuabililor, dar nu oferă aceeași punctualitate atunci când trebuie să își respecte propriile obligații. Iar când instituțiile publice sau clienții rău-platnici întârzie achitarea facturilor, companiile rămân fără lichidități, deși pe hârtie sunt profitabile.
Așa se explică de ce multe firme performante ajung să solicite eșalonări la plata obligațiilor fiscale. Nu pentru că ar fi prost administrate, ci pentru că sunt prinse într-un cerc vicios al blocajului financiar. Încasează târziu, dar trebuie să plătească imediat salarii, furnizori, TVA și impozite. În final, lipsa lichidităților poate închide afaceri sănătoase, poate opri investiții și poate trimite oameni în șomaj.
Dacă România își dorește într-adevăr un capital autohton puternic, atunci politica fiscală trebuie să încurajeze dezvoltarea, nu doar colectarea. O reducere a fiscalității pe investiții, facilități pentru profitul reinvestit și reguli ferme privind plata la termen a facturilor, inclusiv de către instituțiile statului, ar produce pe termen lung mult mai multe venituri la buget decât majorările succesive de taxe.
Povestea Dedeman și a fraților Pavăl demonstrează că antreprenorii români pot construi companii de talie europeană atunci când au stabilitate și predictibilitate. Astfel de exemple ar trebui multiplicate, nu transformate în excepții.
România nu va deveni mai bogată prin taxe tot mai mari și prin presiune fiscală sufocantă. Va deveni mai puternică atunci când va avea cât mai multe companii românești solide, capabile să investească, să exporte, să plătească salarii bune și să păstreze valoarea adăugată în economia națională.
Capitalul românesc și-a demonstrat forța. Acum este rândul statului să demonstreze că înțelege un adevăr simplu: atunci când firmele românești cresc, crește și România.
Dragoș Ionică
