O misiune mai puțîn obișnuită, plină de încărcătură psihică, a fost derulată ieri de salvatorii montani din cadrul Serviciului Salvamont al Consiliului Județean Gorj , solicitați să intervină pentru recuperarea unui cățel aflat în zona Vârfului Păpușa, din Masivul Parâng.
”Ajunși la fața locului, aceștia au descoperit un animal aflat într-o stare de suferință extremă, un cățel ce prezența traumatisme grave, nu își mai putea mișcă picioarele din spate și avea o rană deschisă, de mari dimensiuni, în zona botului.
Au intervenit salvamontiștii aflați în serviciul de tură operativă în Baza Salvamont Rânca care au recuperat cățelul și l-au transportat în siguranță la bază, unde dincolo de misiunea lor obișnuită de salvare a vieților omenești, salvatorii montani i-au curățat și pansat rănile animalului, l-au hrănit și i-au oferit îngrijirea de care avea atât de mare nevoie.
În perioada următoare, salvamontiștii vor încerca să găsească un medic veterinar care să îl consulte și să stabilească dacă există șanse că acesta să poată fi tratat și să își revină.
Dincolo de misiunile de salvare din munte, există momente care ne amintesc că omenia nu face diferența între oameni și animale. Atunci când o ființă suferă și are nevoie de ajutor, datoria unui salvator rămâne aceeași: să fie acolo.


































