21.8 C
Târgu Jiu
duminică, 5 iulie 2026

Se dau bani pentru proiecte culturale!

25

Ministerul Culturii lansează, începând de luni, 6 iulie 2026, ora 12:00, o nouă sesiune de finanțare nerambursabilă destinată sectorului cultural independent.

Bugetul total al apelului este de 6.205.841 de lei, iar proiectele pot primi finanțări cuprinse între echivalentul în lei a 10.000 și 100.000 de euro.

Apelul este deschis pentru organizații și operatori culturali care activează în domenii precum arhitectură, biblioteci, muzee, cinematografie, multimedia, patrimoniu cultural material și imaterial, design, festivaluri, muzică, literatură, artele spectacolului, carte și arte vizuale.

Proiectele trebuie să urmărească cel puțin unul dintre obiectivele stabilite de Ministerul Culturii, printre care sprijinirea antreprenoriatului cultural, dezvoltarea competențelor artiștilor, creșterea mobilității profesioniștilor din domeniu, lansarea de produse și servicii culturale noi, promovarea incluziunii și diversității culturale sau combaterea discursului instigator la ură prin cultură.

Totodată, activitățile propuse trebuie să vizeze realizarea unor producții cultural-artistice, punerea în valoare a patrimoniului, organizarea de festivaluri și evenimente, inițiative de artă contemporană, schimburi de experiență, programe de mentorat și alte activități dedicate dezvoltării sectorului cultural și creativ.

Proiectele vor putea fi depuse în perioada 6 iulie – 5 septembrie 2026, până la ora 12:00, sau până la epuizarea bugetului disponibil, exclusiv prin platforma www.fonduri-cultura.ro.

Toate proiectele finanțate vor trebui implementate și finalizate cel târziu până la 5 noiembrie 2026.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.