17.8 C
Târgu Jiu
luni, 6 iulie 2026

Fabrică de procesare a cărnii în Gorj

10

Fabrica de procesare a cărnii din comuna gorjeană Plopșoru este aproape finalizată. Investiția, realizată din fonduri europene, are o valoare de aproximativ 1,7 milioane de euro și este derulată de compania MARIGAB COM SRL, cea care a ridicat în zonă și un hotel de patru stele.
Noua unitate din satul Cursaru va include un flux complet de producție, de la recepția și depozitarea materiei prime până la prepararea, ambalarea și etichetarea produselor finite. Spațiile de producție sunt dotate cu echipamente moderne și vor funcționa în condiții de temperatură controlată, conform standardelor de siguranță alimentară.
Proiectul prevede și măsuri de eficiență energetică, prin utilizarea iluminatului LED, a izolațiilor termice și a unei centrale fotovoltaice, care va acoperi aproximativ 35% din consumul de energie al unității.
La fața locului a avut loc și o vizită de lucru a directorului general al ADR Sud-Vest Oltenia, Stelian Bărăgan, a directorului general adjunct Marius Vărgatu, a directorului Autorității de Management pentru Programul Regional Sud-Vest Oltenia, Ovidiu Bălan, precum și a echipelor de monitorizare, care au analizat stadiul investițiilor din județul Gorj.
Investiția din Plopșoru face parte dintr-un portofoliu mai amplu de proiecte monitorizate în județ, alături de modernizarea secției de Psihiatrie a Spitalului Orășenesc Turceni, într-o clădire construită în anii 1940, proiect finanțat tot din fonduri europene, în valoare de aproape 2,9 milioane de euro.
La nivelul regiunii Sud-Vest Oltenia, peste 500 de investiții sunt în derulare prin programele europene de dezvoltare regională și tranziție justă.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.