Nereguli grave privind depozitarea și comercializarea alimentelor, spații de expunere neigienizate, mijloace de transport cu condiții improprii de igienă și încălcări ale legislației din domeniul sănătății și bunăstării animalelor au fost sancționate de inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Gorj în luna iunie.
În urma controalelor desfășurate în județ, au fost aplicate amenzi în valoare totală de 33.300 de lei, cele mai mari sancțiuni vizând operatori din domeniul alimentar. Cele mai severe amenzi, de câte 10.000 de lei, au fost aplicate în domeniul siguranței alimentelor. Un magazin alimentar a fost sancționat pentru nerespectarea condițiilor de depozitare a produselor alimentare. O altă amendă, în aceeași valoare, a fost aplicată unui supermarket pentru încălcarea normelor sanitar-veterinare și de siguranță alimentară, după ce inspectorii au constatat că vitrina destinată expunerii produselor din carne și brânzeturi nu era igienizată corespunzător, iar chederele echipamentelor frigorifice erau deteriorate. De asemenea, un mijloc de transport destinat produselor alimentare a fost amendat cu 10.000 de lei din cauza condițiilor de igienă necorespunzătoare.
Și în domeniul sănătății și bunăstării animalelor au fost constatate abateri. Un magazin de furaje a primit o amendă de 600 de lei pentru funcționarea fără autorizație sanitar-veterinară. O altă sancțiune, de 1.200 de lei, a fost aplicată pentru vânzarea sau înstrăinarea unor animale fără documentele prevăzute de legislația sanitar-veterinară, iar un proprietar a fost amendat cu 1.500 de lei pentru deținerea unei suine cu caractere de porc mistreț.
Aceste sancțiuni au fost aplicate în urma unei ample campanii de verificări desfășurate de inspectorii DSVSA Gorj în localitățile Alimpești, Aninoasa, Baia de Fier, Bălești, Bâlteni, Bolboși, Borăscu, Bumbești-Jiu, Bumbești-Pițic, Căpreni, Ciuperceni, Crasna, Crușeț, Dănești, Drăgotești, Drăgoieni, Drăguțești, Fărcășești, Godinești, Hurezani, Ionești, Licurici, Mătăsari, Motru, Mușetești, Negomir, Novaci, Padeș, Peștișani, Plopșoru, Polovragi, Roșia de Amaradia, Rovinari, Samarinești, Săulești, Slivilești, Stejari, Stoina, Telești, Târgu-Cărbunești, Târgu Jiu, Tismana, Țicleni, Turburea, Turceni, Urdari și Văgiulești.
În total, inspectorii au efectuat 188 de controale oficiale, verificând respectarea legislației comunitare și naționale în unități aflate sub supraveghere sanitar-veterinară, în baza programului de control, a tematicilor proprii și a instrucțiunilor transmise de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor. Totodată, inspectorii au verificat unitățile care și-au încetat activitatea pentru radierea acestora din baza de date și au desfășurat acțiuni de autorizare, înregistrare sau vizare sanitar-veterinară pentru 76 de obiective. Printre acestea s-au numărat 25 de mijloace auto pentru transportul produselor nonanimale, 20 de mijloace auto pentru produse de origine animală, șase unități de vânzare directă a mierii, două unități de vânzare directă a laptelui, o unitate de vânzare directă a ouălor, cinci magazine alimentare, cinci baruri, un fast-food, un restaurant, două centre de prelucrare a laptelui, o rulotă fast-food, un food truck tip snack-bar, o carmangerie, două laboratoare de cofetărie-patiserie, o patiserie cu produse congelate, o farmacie veterinară și un adăpost pentru câini. De altfel, în aceeași perioadă, un control oficial efectuat la un adăpost privat pentru câini fără stăpân s-a încheiat cu dispunerea măsurii de interzicere a activității, după ce inspectorii au constatat că neconformitățile identificate anterior fuseseră remediate doar parțial.
Izabella Molnar





























