Patruzeci de elevi de la Liceul Tehnologic Turceni au avut parte de o experiență inedită pe litoral, unde au descoperit ce înseamnă o carieră în Forțele Navale Române.
În perioada 12-17 iulie 2026, elevii, însoțiți de cinci cadre didactice, au participat la programul „Cadet în Forțele Navale”, organizat de Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” și Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanța.
Proiectul, conceput sub forma unei școli de vară, a avut ca scop familiarizarea elevilor cu pregătirea militară, viața cazonă și oportunitățile oferite de o carieră în domeniul naval.
Pe parcursul programului, elevii din Turceni au vizitat Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, instituție care pregătește viitorii ofițeri ai Forțelor Navale Române. Aceștia au descoperit laboratoare, simulatoare de navigație, spații de studiu și facilități dedicate pregătirii studenților.
Programul a inclus și vizite la Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza”, Direcția Hidrografică Maritimă „Comandor Alexandru Cătuneanu”, precum și la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu”.
La aceste activități, elevii au asistat la ceremonii militare, demonstrații și prezentări în laboratoare și ateliere, având ocazia să afle direct de la cadre militare cu experiență despre profesiile de la bordul navelor militare, dotările Marinei Române și avantajele unei cariere în Forțele Navale.
I.I.





























